6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialAdmiratorii i și apropiații și-au luat adio de la Doina Cornea

Admiratorii i și apropiații și-au luat adio de la Doina Cornea

De la ora 17,30, episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, va oficia un parastas de pomenire împreună cu un grup de preoţi.
Oamenii au venit duminică în catedrala greco-catolică dedicată “Martirilor şi Mărturisitorilor secolului al XX-lea” şi au depus flori la catafalcul Doinei Cornea, făcând scurte opriri pentru rugăciuni.
Pe unul dintre pereţii capelei sunt proiectate fotografii cu Doina Cornea, dintre care unele alături de personalităţi ale istoriei României, precum regele Mihai I sau Corneliu Coposu, sau în care este înfăţişată împreună cu familia sa. Sicriul va rămâne în capela Catedralei Greco-Catolice din Piaţa Cipariu până la ora 21,00.
De asemenea, clopotele bisericilor de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla vor răsuna zilnic, timp de trei zile, la prânz, în memoria sa.
Înmormântarea va avea loc luni, 7 mai. În cursul dimineţii, între orele 09,00 – 14,30, sicriul va fi expus în Foaierul Colegiului Academic din Cluj (Casa Universitarilor), la ora 12,30 urmând să înceapă slujba religioasă.
La ora 14,30 cortegiul funerar va porni spre Cimitirul Central unde va avea loc înhumarea, la ora 15,00.
Disidenta anticomunistă Doina Cornea a murit, în cursul nopţii de joi spre vineri, la vârsta de 88 de ani. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă