15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialFifor: Colegiul Naţional de Apărare, un centru de excelenţă academică

Fifor: Colegiul Naţional de Apărare, un centru de excelenţă academică

“În cei 26 de ani de activitate, Colegiul s-a dovedit un centru de excelenţă academică, ce promovează cultura de securitate, o şcoală a elitelor politico-militare”, a spus Fifor, potrivit unui comunicat al MApN transmis, luni, de Agerpres.

Mihai Fifor a arătat că de la momentul înfiinţării, în 1992, şi până în prezent, aproximativ 3.900 de cursanţi au absolvit Colegiul Naţional de Apărare, adăugând că aceştia îşi aduc în prezent contribuţia la integrarea instituţiei militare în sistemul social şi politic al statului de drept.

“Sunteţi viitorii lideri militari şi civili care au în responsabilitate securitatea naţională a României. Ne aflăm într-un cadru deosebit pentru dialog şi cooperare între Armată şi celelalte instituţii ale statului de drept. Aş dori ca pe viitor să avem aceeaşi deschidere şi să ne susţinem reciproc în derularea unor proiecte”, le-a transmis ministrul Apărării viitorilor cursanţi.

Cursul, care se adresează personalităţilor militare şi civile, are scopul de a forma specialişti de nivel înalt cu deprinderi aprofundate în formarea strategiilor şi politicilor publice de securitate corelate cu procesele politice interne şi evenimentele importante desfăşurate în spaţiul strategic al României.

Programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională în domeniul securităţii şi apărării naţionale de la Colegiul Naţional de Apărare cuprinde trei cursuri: “Introducere în securitatea naţională”, “Probleme actuale ale securităţii naţionale”, “Securitate şi bună guvernare”.

Cursul “Securitate şi bună guvernare” are, până în prezent, un total de 1.022 de absolvenţi, dintre care 97 în anul 2017.

Cele mai citite

Zece persoane suspecte de terorism au fost omorâte de armata israeliană în Cisiordania

Armata israeliană a declarat sâmbătă că a omorât zece persoane şi a arestat alte opt într-un raid asupra taberei Nur-Shams din apropierea oraşului Tulkarm...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...
Ultima oră
Pe aceeași temă