Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Firea: Primele autobuze Euro 6, livrate în octombrie

Firea: Primele autobuze Euro 6, livrate în octombrie

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi managerul general al Otokar Otomotiv ve Savunma Sanayi, Serdar Gorguc, au semnat, marţi, contractul pentru achiziţionarea a 400 de autobuze Euro 6, edilul general anunţând că primele maşini vor veni începând cu luna octombrie.

Rl online 0 comentarii

"Până la sfârşitul acestui an, din cele 400 de autobuze achiziţionate vor veni la Bucureşti o sută de unităţi, începând cu luna octombrie. Până la sfârşitul anului viitor vor veni toate cele 400 de autobuze. (...) Suma totală a acestei tranzacţii este de o sută de milioane de euro plus TVA. Cred că este un preţ corect, mai ales având în vedere faptul că ne-am dorit ca aceste autobuze să fie fiabile, să fie realizate de o companie care aduce o garanţie pentru calitatea acestor produse, astfel încât nu ne-am mărginit la a alege - aşa cum s-a întâmplat, din nefericire, cu alte achiziţii, chiar şi la Primăria Capitalei - preţul cel mai mic, ci dimpotrivă, ne-am gândit că un calcul corect trebuie să fie: 50% pondere calitatea tehnică şi 50% preţul acestor autobuze", a spus Firea.
Ea a declarat că autobuzele sunt "net superioare celor existente acum în trafic", fiind dotate cu aer condiţionat, GPS şi ticketing electronic, permiţând accesul rapid, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. "Mi-aş dori să îi convingem pe cei mai mulţi dintre bucureşteni ca măcar o zi-două, poate trei pe săptămână să renunţe la maşina personală şi să folosească mijloacele de transport în comun, având în vedere că acestea încep să fie de calitate", a mai spus ea.
Firea a reamintit că Municipalitatea mai intenţionează să achiziţioneze: 100 de autobuze electrice noi, 100 de tramvaie, 100 de autobuze pe gaz natural comprimat şi 100 de troleibuze. "Deja tramvaiele au fost urcate pe o axă importantă, am aplicat deja şi vor fi achiziţionate pe fonduri europene", a precizat ea.
Garanţia autobuzelor este de opt ani. Primarul general a mai precizat că datorită GPS-ului cu care vor fi dotate maşinile, bucureştenii vor putea şti când pleacă fiecare vehicul din staţie şi când urmează să ajungă la destinaţie.
De asemenea, cei aproape 2.700 de şoferi de la RATB vor fi instruiţi timp de câteva zile în vederea utilizării noilor autobuze. Depourile RATB unde vor fi depozitate primele autobuze noi sunt: Alexandria, Obregia, Titan, Militari şi Ferentari.
Primarul general a explicat că vor exista trei game de vehicule: 320 de autobuze de 12 metri (238.000 de euro + TVA bucata); 50 de autobuze de 10,7 metri (246.000 de euro + TVA bucata) şi 30 de autobuze de 18 metri (364.000 de euro + TVA bucata).
Primarul general a făcut referire şi la câteva măsuri de fluidizare a traficului avute în vedere de PMB pentru perioada următoare: construirea de parcări la intrarea în Capitală sau în zona rezidenţială; protejarea unor linii centrale de tramvai după modelul liniilor 41 şi 21. "Avem un proiect de 10 milioane de euro, aprobat de Ministerul Mediului, prin Comisia tehnico-economică, de construire a pistelor de biciclişti. Am început prima fază, de peste 60 de kilometri, iar în şedinţa CGMB de săptămâna viitoare vom mai aproba şi faza a doua a acestui proiect", a precizat ea. 

Comentarii

loading...