15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialFirea: Reconstrucția Patinoarului Mihai Flamaropol, finalizată în vara lui 2019

Firea: Reconstrucția Patinoarului Mihai Flamaropol, finalizată în vara lui 2019

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, anunţă că au fost executate aproximativ 25 la sută din lucrările de reconstrucţie şi modernizare a Patinoarului Mihai Flamaropol din cadrul Complexului Sportiv Lia Manoliu, lucrări începute în primăvara anului trecut şi prevăzute să se încheie în vara anului 2019. Firea susţine că începând cu jumătatea anului viitor loturile naţionale de hochei şi patinaj ale României, precum şi copiii care îşi doresc să facă performanţă pe gheaţă vor avea un patinoar artificial olimpic nou, dotat la cele mai înalte standarde.

“După ani de zile de blocaje, Patinoarul Mihai Flamaropol prinde contur. L-am deblocat, iar acum 25 % din lucrări au fost deja executate. Investiţia va fi finalizată în vara anului viitor”, scrie Gabriela Firea, luni, pe Facebook.

Ea susţine că prin finalizarea acestei lucrări Bucureştiul şi România vor fi puse pe harta competiţiilor internaţionale în domeniul sporturilor pe gheaţă şi în acelaşi timp bucureştenilor le va fi oferit un centru sportiv şi de agrement modern.  

Noul patinoar va avea o capacitate de 3.100 de locuri şi se va adresa atât sportivilor de performanţă, cât şi publicului, iar construcţia, cu o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 9.500 de metri pătraţi, va avea dublă funcţiune: patinoar şi centru sportiv şi de agrement.   

În cadrul centrului sportiv şi de agrement vor exista spaţii pentru exerciţii fizice “clasice “(bazin înot, wellness, sală de baschet, săli fitness, aerobic), dar şi pentru disciplinele de sport urban (skateboarding, skating, byking, escaladă). De asemenea, sunt prevăzute şi spaţii comerciale  – magazin echipament sportiv, cafenea şi restaurant. Suprafaţa spaţiilor comerciale şi a spaţiilor cu destinaţie de bar şi cafenea din incinta centrului sportiv şi de agrement este de aproximativ 5,5% din suprafaţa totală a construcţiei, precizează Municipalitatea.   

În cadrul proiectului, sunt prevăzute 122 locuri de parcare, atât pentru public, cât şi pentru sportivi, respectând cerinţele de omologare ale federaţiilor internaţionale de hochei, patinaj, precum şi normele de urbanism existente. Vor există două locuri de parcare dedicate autocarelor sportivilor, locuri pentru oficiali, pentru spectatori, dar şi locuri speciale pentru persoanele cu dizabilităţi.  În cadrul proiectului se vor amenaja peste 14.000 de metri pătraţi de spaţii verzi atât la sol, cât şi pe acoperişul clădirii, care va fi pietonal.  Tot pe acoperiş va fi amenajat un spaţiu destinat practicanţilor sporturilor pe role, skate sau bicicletă. Pe timpul iernii, suprafaţa va putea fi amenajată ca snow park, în acest scop fiind prevăzută amplasarea unui tun de zăpada în vârful pantei principale.   

Valoarea contractului pentru refacerea şi modernizarea patinoarului artificial Mihai Flamaropol este de 99.935.947,53 lei, exclusiv TVA. Contractul a fost atribuit asocierii Astaldi-UTI. 

Patinoarul Mihai Flamaropol a fost construit in anul 1952, fiind amplasat în Parcul National, iar vechea construcţie, aflată într-o stare avansata de degradare, a fost demolată, în luna martie 2017 începând lucările pentru contrucţia noului patinoar.

Cele mai citite

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă