23.5 C
București
joi, 16 septembrie 2021

Firea: Staţii de valorificare energetică a deşeurilor în Capitală

„Am avut mai multe grupuri de lucru împreună cu domnii primari de la sectoare şi cu ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, pentru un subiect asupra căruia va trebui să cădem de acord în timp foarte scurt. Suntem în mare întârziere – şi nu din vina noastră – pentru a lua o decizie în ceea ce priveşte valorificarea energetică a deşeurilor. Avem trei posibilităţi, trei soluţii, trei proiecte. În urma consultării cât se poate de responsabile cu specialiştii din domeniu, atât de la Ministerul Mediului, cât şi de la Primăria Capitalei şi primăriile de sector, vom alege între o singură staţie de valorificare energetică pentru milionul de tone de deşeuri din Capitală; varianta a doua – două astfel de staţii de valorificare energetică, la care să fie captate practic câte trei sectoare; sau trei astfel de staţii de valorificare energetică, pentru câte două sectoare”, a declarat edilul în cadrul Forumului „Managementul Deşeurilor în Economia Circulară”, organizat la Palatul Parlamentului.

Primarul general a mai precizat că aceste staţii vor trebui să se afle în proximitatea CET-urilor, pentru a se realiza o colaborare între activitatea de colectare şi reciclare, precum şi cea de valorificare energetică.

Gabriela Firea a menţionat că în curând vor fi inaugurate şi cele 50 de staţii automatizate pentru colectarea deşeurilor, amplasate în cele şase sectoare, în baza unui proiect realizat de Green Group.

„Se aşteaptă acum toată autorizaţiile. După perioada aceasta de iarnă târzie, cu siguranţă vă vom invita la lansarea acestor staţii automatizate de colectare a deşeurilor, la care cetăţenii vor putea să primească ori bani, ori tichete valorice, cu care să meargă în hipermarket-uri pentru a-şi cumpăra anumite produse. Eu zic că este un bun început. În Germania, 25 de cenţi pentru PET-uri, în Estonia – 10 cenţi. De ce nu şi noi, împreună cu ministerul, să ne gândim la o sumă pe care să o oferim populaţiei, pentru a încuraja colectarea selectivă?”, a arătat Gabriela Firea.

Ea a subliniat şi rolul educaţiei, astfel încât cetăţenii să privească deşeurile din perspectiva economiei circulare, unde pot fi valorificate inclusiv energetic.

„Nu mai avem timp de pierdut, deoarece cu toţii suntem conştienţi de faptul că numai printr-un efort conjugat vom putea să ajungem la ţinta pe care ne-am stabilit-o, şi anume până în anul 2020, 50% din deşeuri să fie reciclate. Până acum, procentul este de 10%, maximum 15%, ceea ce este foarte puţin. Ca să ajungem la această ţintă trebuie să acţionăm împreună, autorităţi centrale, autorităţi publice locale, mediul privat – care are o importanţă deosebită în acest domeniu, iar investiţiile sunt extrem de necesare şi trebuie să fie încurajate, nu blocate, cum din nefericire s-a întâmplat anii trecuţi – precum şi cetăţenii”, a menţionat Firea.

Ultima oră
Pe aceeași temă