7.8 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialGabriela Firea: "Mâine va fi și mai frig în București"

Gabriela Firea: “Mâine va fi și mai frig în București”

“Toate informaţiile venit de la specialiştii meteo s-au adeverit. Am avut nopţile trecute şi minus 20 de grade şi azi dimineaţă erau tot la acest nivel, mâine (vineri-n.r.) va fi şi mai ger, după informaţiile pe care le-am primit de la ANM. Dimineaţă se vor resimţi minus 22 , minus 23 de grade Celsius în Capitală. Cea mai expusă va fi reţeaua de termoficare”, a declarat, joi, primarul general al Capitalei.

Gabriela Firea a anunţat că sunt probleme cu încălzirea în sectoarele 2 şi 6 ale Capitalei.

“Sunt câteva probleme în cartierele din sectoarele 2 şi 6, acolo unde totodeauna au fost astfel de dificultăţi, motivul fiind în principal lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare. Având în vedere că ne referim la 1,3 milioane de bucureşteni care beneficiază de acest serviciu, este o prioritate pentru PMB orice investiţie în reabilitarea conductelor de termoficare. Din nefericire, din cei aproape 900 de kilometri de reţea de termoficare, până în mandatul meu, nu s-au reabilitat decât până în 200 de kilometri, în 20 şi ceva de ani. E foarte puţin. Ritmul este extrem de scăzut”, a mai spus primarul general al Capitalei.

Edilul a mai spus că aproape 70 de kilometri de conducte trebuie reabilitaţi urgent.

 

Cele mai citite

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Gabriela Ruse, în „sferturile” turneului WTA de la Rouen

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen, după ce a învins-o în trei seturi pe Clara...

Nicolae Ciucă, noi declarații despre situația doctorului Cătălin Cîrstoiu

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că în coaliţie s-a decis să existe o clarificare din partea medicului Cătălin Cîrstoiu, candidatul alianţei PSD-PNL pentru Primăria...
Ultima oră
Pe aceeași temă