16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialGabriela Firea, vizită la Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială. Directorul și-a dat demisia

Gabriela Firea, vizită la Spitalul de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială. Directorul și-a dat demisia

La finalul discuțiilor, managerul Tania Rădulescu și-a dat demisia de onoare. Firea mai spune că cea mai mare problemă a spitalului este lipsa unui spațiu și că imobilul vechi de 70 de ani în care funcționează spitalul va fi consolidat, în condițiile în care riscă să se prăbușească, iar personalul și aparatură, precum și spațiile destinate Facultății de Medicină Dentară vor fi relocate din Calea Plevnei.

Primarul a anunțat miercuri dimineață, pe Facebook, că a făcut o vizită inopinată la Spitalul clinic de chirurgie oro-maxilo-facială “Dan Theodorescu”, situat pe Calea Plevnei din Capitală, după ce a primit mai multe informații conform cărora ar există o situație conflictuală între managerul spitalului și cadrele didactice și medicale din această unitate medicală. Ea spune că a analizat toate problemele cu care se confruntă spitalul, unul dintre cele mai stringente neajunsuri fiind lipsă unui spațiu adecvat pentru o funcționare optimă și eficientă a spitalului, clădirea în care funcționează în prezent o parte a secțiilor medicale necesitând lucrări de consolidare și reabilitare. 

“Am dorit să discut atât cu managerul acestui spital, care are datoria de a creă toate condițiile pentru că activitatea medicală să se desfășoare fără sincope, coerent și eficient, cât și cu profesorii care au misiunea nobilă de a trata pacienții, dar și de a formă noi cadre medicale, pentru a luă cât mai rapid toate măsurile necesare astfel încât acest spital, unitate de elită în sistemul medical din România, să își poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții. Vorbim despre un spital care funcționează de 70 de ani, unde sunt școliți anual peste 2.000 de studenți și 1.000 de rezidenți din țara și din străinătate”, spune primarul Capitalei.

Gabriela Firea mai spune că a dispus constituirea unui grup de lucru care să identifice cât mai rapid un spațiu nou unde să fie mutat atât spitalul, cât și ambulatoriul și spațiile destinate Facultății de Medicină Dentară, precizând că în acest an Primăria a alocat spitalului un buget de aproximativ 1,1 milioane euro, sumă care poate crește la rectificarea bugetară, dacă este necesar. 

Primarul Capitalei a adăugat că a cerut conducerii spitalului să acorde o atenție sporită normelor de igienizare de dezinfecție pentru a preveni apariția infecțiilor nosocomiale. De asemenea, Gabriela Firea a anunțat că în urmă întâlnirii, managerul actual al Spitalului de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala, dr. Tania Rădulescu, a decis să-și dea demisia de onoare, această urmând să aibă alte responsabilități în cadrul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale.

Cele mai citite

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Un film românesc și unul România – Republica Moldova participă la festivalul de film de la Moscova, în ciuda sancțiunilor asupra Rusiei. Regizorul român...

Un film realizat în România, intitulat "21 de rubini", a fost prezentat în cadrul festivalului de film de la Moscova (19 - 26 aprilie...
Ultima oră
Pe aceeași temă