15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialGorj: Avocatul Poporului s-a sesizat în legătură cu decesul unei paciente

Gorj: Avocatul Poporului s-a sesizat în legătură cu decesul unei paciente

Potrivit unui comunicat de presă, remis miercuri de Agerpres, purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului, Matei Vîrtosu, sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a articolului 34 din Constituţia României privind dreptul la ocrotirea sănătăţii.

Conform relatărilor din presă, fiul pacientei s-a prezentat cu mama sa, în luna februarie 2018, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, precizând că pacienta are dureri de gât.

Medicii ar fi diagnosticat-o iniţial cu amigdalită acută. Femeia a fost internată apoi în Secţia ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, unde i s-ar fi făcut o primă incizie, fără analize prealabile, susţine fiul pacientei.

“Mama mea a solicitat să i se facă un RMN, dar medicii ORL i-au spus că aparatul nu funcţionează, internând-o în salon. În următoarea zi s-a schimbat medicul de gardă, i s-a făcut o a doua incizie, iar eu, ajungând la spital, am aflat că nivelul de leucocite îi ajunsese la 30.000. I-am rugat pe medici să-i facă noi analize mamei mele şi un RMN. Mi s-a spus şi mie că RMN-ul nu funcţionează şi i-au schimbat tratamentul, fără analize. A treia zi, mama simţindu-se rău, neputând să doarmă noaptea de dureri, i s-a făcut a treia incizie şi i s-a schimbat iar tratamentul”, a precizat fiul femeii, citat în comunicatul de presă.

Sursa citată mai menţionează că, între timp, au ieşit şi analizele exudatului faringian. Proba luată indica faptul că pacienta avea un microb intraspitalicesc, mai exact bacteria klebsiella, motiv pentru care femeia a fost transferată de urgenţă (după cinci zile de la internare) la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova – Secţia de chirurgie toracică.

“La Craiova, pacientei i s-a introdus un tub de drenă la plămâni, iar într-un interval de 20 de minute ‘într-o pungă s-au scurs aproximativ un litru de puroi’. A doua zi, de dimineaţă, la ora 8,00, pacienta a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de mediastin, dar doctorii i-au dat şanse mici de supravieţuire, conform afirmaţiilor fiului acesteia. A fost operată, iar după trei zile de terapie intensivă, a fost trecută pe salon. După alte cinci zile de salon, în care pacienta a fost supusă mai multor tratamente, a făcut primul stop-cardiac. A fost dusă inconştientă la terapie intensivă, iar dimineaţa a făcut al doilea stop-cardiac. În următoarea noapte, fiind în comă la terapie intensivă, femeia a făcut al treilea stop-cardiac şi apoi (la solicitarea familiei, doctorii dându-i şanse mici de supravieţuire) i s-a făcut externarea”, se mai arată în comunicat.

Decesul s-a înregistrat marţi, 13 martie 2018.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă