16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSocialGruia Stoica și-a constestat pedeapsa la ÎCCJ

Gruia Stoica și-a constestat pedeapsa la ÎCCJ

„Contestatorul a executat o parte din pedeapsă, dar nu i s-a comutat. (…) Nimeni nu poate fi condamnat de două ori. O parte din pedeapsă, de un an şi şase luni, a fost executată în condiţii de privare de libertate, iar acum executăm doi ani şi şase luni din pedeapsă, în forma de suspendare. În speţa asta, poate ne aflăm în situaţia în care poate ar fi fost mai favorabil să aibă pedeapsă cu executare. (…) Nu spunem că era mai bine să fie condamnat cu executare. Probele de la instanţa de fond au rezultat că contestatorul a executat şi muncă în penitenciar, câştigând cinci zile. (…) Nu este doar vorba de teorie, ci este vorba şi de consecinţe produse pentru contestator, pentru libertatea sa, pentru afacere, pentru grupul de societăţi pe care le conduce. Are 7.000 de angajaţi, nu poate atrage investiţii”, a spus apărătorul lui Gruia Stoica, în sala de judecată.

Concret, omul de afaceri Gruia Stoica cere să îi fie întreruptă pedeapsa de închisoare cu suspendare şi să îi fie ridicate condiţiile impuse unei astfel de măsuri, mai ales în virtutea faptului că a stat deja în arest preventiv un an şi jumătate.

Gruia Stoica a spus că ar aprecia ca instanţa să ia în calcul tot ce a spus avocatul său, totodată adăugând: „Poate că legea nu acoperă toate speţele şi situaţia mea, dar rugămintea mea e să acordaţi solicitarea. Am 7.000 de angajaţi şi acum din lipsa de încredere, nu pot face investiţii. Nu e vorba numai de Gruia Stoica, ci şi de familiile celor 7.000 de angajaţi”.

Magistraţii au rămas în pronunţare.

Omul de afaceri a fost condamnat în anul 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru cumpărare de influenţă, iar avocatul Doru Boştină a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare. Anchetatorii au precizat la acea vreme că, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, “persoană ce controlează SC GFR SA, membră a grupului Grampet”, i-a promis avocatului Doru Boştină că-i va da trei milioane de euro, pentru “a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcţionar public), pentru a-l determina să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i comunice preţul oferit de societatea pe care o conduce, la licitaţia din 29 ianuarie 2014, aşadar să divulge date confidenţiale”.

“Acest demers avea ca scop adjudecarea, de către Stoica Gruia, a contractului ce făcea obiectul licitaţiei, respectiv transport cărbune de la nivelul SC CEO SA. În acest context, inculpatul Boştină Doru-Cătălin i-a promis inculpatului Stoica Gruia că va înlesni, în schimbul sumei de trei milioane euro, aflarea ofertei de preţ şi va folosi, pentru realizarea traficului de influenţă, un intermediar care poate exercita influenţa directă asupra funcţionarului public, directorul general al CFR Marfă”, au precizat procurorii în rechizitoriu.

Cele mai citite

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...
Ultima oră
Pe aceeași temă