12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocialHunedoara: Aproape 500 de rideri la Enduro Panorama

Hunedoara: Aproape 500 de rideri la Enduro Panorama

Concursul va avea trei clase de profil – profi, expert şi hobby, înscrierile urmând să fie încheiate în cursul zilei de miercuri, calificările fiind programate pentru joi dimineaţa, fără etapa de prolog, aşa cum se întâmpla în alţi ani.

“Nu mai există prolog, startul se dă la ora 13, din zona taberei de la Pensiunea Panorama. Riderii vor avea de parcurs în prima zi 45 de kilometri. Vineri, se pleacă la ora 9, iar spectatorii pot urmări participanţii în punctele cu arbitri de pe drumul dintre Govăjdie şi Lelese. O altă specială, pentru care Enduro Panorama este vestită, e proba din fosta carieră de marmură din satul Alun. Sâmbătă, probele sunt în arealul satelor Dăbâca şi Hăşdău. Merită văzute! Duminică, în cariera de la Ghelari, spectatorii vor vedea una dintre cele mai frumoase şi dificile urcări care au fost amenajate vreodată pentru rideri – avem treceri pe bolovani de dimensiunea unei maşini, apoi urmează o pantă aproape verticală, o să fie senzaţie!”, a declarat Sergiu Grecu, deschizător de traseu la una dintre clase şi unul dintre organizatori.

La ediţia din acest an a Enduro Panorama vor fi prezenţi rideri din 20 de ţări europene, iar unul este din SUA.

“Vin mulţi motociclişti din Ungaria, Polonia, Suedia, Austria, Germania, dar în acest an avem şi Islanda, chiar şi Statele Unite ale Americii, de unde vine Mitch Carvolth, un rider american foarte bun, campion şi participant la multe dintre cursele dure ale lumii. Îl avem şi pe Dani Oţil, care a participat la primele ediţii şi acum revine la ediţia aniversară. Vedeta (…) va deschide cursa în zilele de sâmbătă şi duminică”, a precizat Sergiu Grecu.

De la debutul din 2009, Enduro Panorama a devenit competiţia care aduce cei mai mulţi străini în judeţul Hunedoara. Concursul de hard enduro are premii totale în valoare de 6.000 de euro.

Cele mai citite

Analiza măsurilor Guvernului PSD: Dovada că acestea au dus la creșterea cifrei de afaceri din industrie

În ultimele luni, cifra de afaceri din industrie a României a cunoscut o creștere semnificativă, iar acest lucru nu poate fi neglijat. Datele furnizate...

Liviu Harosa, avocat în dosarul Roșia Montană: “Lupta juridică a fost ca o mlaștină, a fost imensă”

Litigiul Roșia Montană a dus la 54 de procese, a căror soluționare, în beneficiul cetățenilor și al statului român, a impus o muncă imensă,...

Parchetul European face percheziții la Botoșani într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei...
Ultima oră
Pe aceeași temă