15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialIGPR: Patru persoane reţinute într-un dosar de evaziune fiscală

IGPR: Patru persoane reţinute într-un dosar de evaziune fiscală

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, transmis de Agerpres, cele patru persoane sunt bănuite că, în perioada 2016 – 2017, ar fi creat un circuit economic fictiv folosind mai multe societăţi comerciale care activau în domeniul prestării de servicii de colectare şi valorificare a deşeurilor reciclabile.

În cazul altor două persoane cercetate în dosar a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

“Cei în cauză sunt bănuiţi că ar fi înregistrat în contabilitate achiziţii fictive, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul consolidat al statului. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj”, se precizează în comunicat.

În cadrul aceluiaşi dosar, în care se efectuează cercetări pentru crearea unui prejudiciu de peste 12 milioane de lei prin evaziune fiscală şi spălarea banilor, poliţiştii au efectuat 30 de percheziţii domiciliare în data de 28 martie.

Cele mai citite

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă