Elevii din clasa a VIII-a susţin, luni, 29 martie 2021, prima probă de simulare pentru Evaluarea Naţională.
Proba programată luni este cea de la Limba şi literatura română. Ea va fi urmată, marți, 30 martie, de proba de simulare la Matematică.
Simulările se desfășoară în incinta școlilor, cu prezența fizică a elevilor și a cadrelor didactice. Marea problemă este în localitățile aflate în carantină, întrucât în acele localități, școlile nu pot primi elevi. 473 de școli, aflate în zone carantinate, sunt în această situație. Elevii de la aceste școli vor susține evaluările cu întârziere, cel târziu până la data de 15 mai 2021.
Pe de altă parte, elevii din localități carantinate, care studiază la școli din afara zonei carantinate, au voie să plece de acasă și să se deplaseze la școală pentru a susține evaluările.
“Având în vedere faptul că în perioada 22 – 31 martie se desfăşoară simulările pentru evaluările naţionale 2021 şi examenele naţionale de Bacalaureat, menţionăm că deplasarea elevilor în vederea participării la simulările pentru examenele naţionale este circumscrisă altor motive justificate din ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de urgenţă privind instituirea carantinei zonale şi reprezintă o excepţie de la măsura interzicerii circulaţiei persoanelor în afara locuinţei sau gospodăriei în interiorul şi în afara zonei carantinate”, precizează un ordin transmis de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).