20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialIndemnizaţie lunară de 600 lei pentru o familie care adoptă un copil

Indemnizaţie lunară de 600 lei pentru o familie care adoptă un copil

De asemenea, pentru cei care adoptă un copil cu vârsta de 7 ani şi peste se propune acordarea unei indemnizaţii lunare de 900 lei, aceeaşi sumă urmând să fie acordată şi în cazul în care copilul este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav sau face parte dintr-un grup de cel puţin 3 fraţi adoptabili împreună.

Cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 25% dacă copilul adoptat întruneşte două dintre condiţiile menţionate şi cu 50% dacă copilul adoptat întruneşte toate cele trei condiţii menţionate.

Indemnizaţia se acordă până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către copilul adoptat, respectiv până la 18 ani.

“Proiectul de modificare a Legii privind procedura adopţiei propune introducerea mai multor măsuri menite să susţină şi să sprijine adopţia internă, declararea mai rapidă a adoptabilităţii copilului şi flexibilizarea procedurii de evaluare şi de pregătire a adoptatorilor”, subliniază Ministerul Muncii într-un comunicat, preluat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, pentru declararea mai rapidă a adoptabilităţii copilului, prin noul proiect de act normativ au fost eliminate prevederile legale referitoare la căutarea rudelor până la gradul IV, a fost investit managerul de caz cu posibilitatea de a stabili adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie anterior împlinirii termenelor prevăzute de lege şi, de asemenea, a fost introdusă obligaţia directorului DGASPC de a controla trimestrial modul în care personalul din subordine respectă dispoziţiile legale.

Nerespectarea atribuţiei de urmărire a evoluţiei copilului de către director constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 2.000 lei şi 3.500 lei.

Pentru a flexibiliza procedura de evaluare şi pregătire a adoptatorilor a fost extinsă durata de valabilitate a atestatului de persoană/ familie aptă să adopte de la 2 ani, cât este în prezent, la 5 ani şi a fost eliminată obligativitatea legalizării unor documente (certificatele de naştere, căsătorie) care se anexează cererii de încuviinţare a adopţiei.

“Pentru a sprijini familiile adoptatoare, prin proiectul de act normativ au fost introduse prevederi privind decontarea sumelor care reprezintă cheltuielile efectuate pentru asigurarea unor servicii destinate recuperării/ reabilitării copilului, în limita sumei de 1.500 RON pe an, precum şi decontarea cheltuielilor de transport şi cazare realizate de familia adoptatoare în vederea participării la procedura potrivirii practice cu un copil având domiciliul în alt judeţ decât cel al adoptatorului/ adoptatorilor, în limita sumei de 200 de lei/ zi/persoană”, se mai arată în comunicatul citat.

Proiectul de modificare a Legii privind procedura adopţiei a fost lansat în dezbatere publică cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, care se celebrează pe 1 iunie, şi a Zilei Naţionale a Adopţiei – 2 iunie.

Cele mai citite

Inovație și funcționalitate în baie cu Florin Art: Descoperă cele Mai bune opțiuni de mobilier

Mobilierul de baie nu este doar o necesitate practică într-o locuință modernă, ci și un element crucial în crearea unei atmosfere plăcute și funcționale...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă