10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialÎntr-un centru de vaccinare s-au găsit medicamente și materiale expirate

Într-un centru de vaccinare s-au găsit medicamente și materiale expirate

Într-un cabinet de medicină de familie din județul Arad, care funcționează și drept centru de vaccinare, s-au găsit medicamente și materiale sanitare expirate.

Produsele expirate au fost descoperite de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad. a anunțat, miercuri seară, un comunicat al acestei instituții de stat.

DSP a aplicat acestui cabinet o amendă de 6000 de lei, dar nu a suspendat activitatea cabinetului medical. Rațiunea pentru care i s-a permis să funcționeze a fost faptul că trebuie continuată acțiunea de vaccinare.

Amenda a fost aplicată conform HG 857/2011, “cu un timp maxim de şapte zile pentru conformare”, a precizat DSP Arad.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă