13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialÎnvățământ dual în Ardeal. Cel mai bun elev primește bursă pentru facultate

Învățământ dual în Ardeal. Cel mai bun elev primește bursă pentru facultate

Producătorul brandului românesc Napolact și unul dintre cei mai mari operatori din industria de lactate și-a lansat primul program de învățământ profesional dual, care vizează formarea elevilor de clasa a VIII-a interesați să deprindă competențe tehnice şi practice în domeniul producției de lactate.

Această școală duală se adresează elevilor înscriși la școli profesionale de stat, interesați de o specializare de Tehnician Mentenanță sau Operator Producție. Elevii vor beneficia atât de o bursă de stat, cât și de o bursă privată, urmând să facă stagii de practică în mediul real de muncă oferit de fabricile Napolact din județele Cluj și Mureș.

Dupa finalizarea programului de școală duală, cel mai bun elev primește bursă la o facultate de profil și un loc de muncă în cadrul companiei.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă