9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialInvestiție de 8,5 milioane lei în Spitalul Județean Constanța

Investiție de 8,5 milioane lei în Spitalul Județean Constanța

Fondurile provin de la Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Constanța. Astfel, valoarea totală a aparaturii a fost de 8.512.510, 30 lei din care Ministerul Sănătății a alocat 7.658.000 lei și Consiliul Județean Constanța, 854.510, 30 lei. Noile echipamente au fost achiziționate la sfârșitul lunii decembrie și au intrat în dotarea cabinetelor de Endoscopie Intervențională și a Laboratorului Explorări Funcționale, situate la etajul 2 al SCJU. Spațiile în care acestea au fost amplasate au fost modernizate din fondurile proprii ale Spitalului. Aparatura este cea mai nouă în domeniu și permite realizarea de investigații endoscopice digestive de mare precizie, (unele dintre ele, până acum, nu se efectuau în nicio unitate medicală din Constanța), diagnostic mai rapid, sigur și de tratament modern.

Astfel, în cadrul Spitalului Județean Constanța, pot fi efectuate de acum înainte ecoendoscopii. Investigațiile sunt posibile datorită aparatului de ultrasonografie Arrieta V70. Acesta permite realizare unei game complexe de investigații, cum ar fi elastografie (măsurarea elasticității țesuturilor), ecografie cu contrast , efectuarea de puncții eco-ghidate, etc. Dintre noile dotări fac parte 2 turnuri pentru videoendoscopie cu multiple dotări, 18 tuburi speciale pentru endoscopii, trei dulapuri pentru depozitarea în mediu controlat a endoscoapelor care asigură condiții de sterilizare perfectă, o mașină de spălat endoscoape cu 2 posturi și multe alte accesorii.

„Mulțumim Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, pentru întreg sprijinul acordat și îi asigurăm pe cetățenii Constanței și pe toți pacienții Spitalului Județean Constanța că facem tot ce ne stă în putință pentru asigurarea unui act medical la standarde cât mai înalte”, a declarat dr. Cătălin Nicolae Grasa, managerul SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța.

De investigații cu noile echipamente vor beneficia gratuit toți pacienții asigurați, fie că sunt internați în spital, fie că se programează în baza unui bilet de trimitere.

Cele mai citite

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

Neuropatie diabetică: Tipuri, simptome și cauze

Neuropatia diabetică este o complicație a diabetului care afectează sistemul nervos. Este o boală progresivă, iar simptomele se agravează în timp. Neuropatia diabetică apare atunci...
Ultima oră
Pe aceeași temă