10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialIohannis: Directorii de școli să ceară sprijin la primari și la Inspectoratele...

Iohannis: Directorii de școli să ceară sprijin la primari și la Inspectoratele Școlare

“Fac un apel la directorii unităţilor de învăţământ să se adreseze fără rezerve, în această perioadă, atât autorităţilor locale, cât şi Inspectoratelor Şcolare Judeţene, cerându-le toate resursele de care au nevoie şi clarificările necesare”, a declarat președintele Klaus Iohannis, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a precizat, în acest context, că a promulgat, miercuri, legea care deblochează concursurile pentru posturile nedidactice vacante sau temporar vacante, pentru posturile didactice auxiliare, precum şi pentru posturile de medici și de asistenţi medicali în unităţile de învăţământ.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă