22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSocialJean Francois de Grecia susține că este fiul Regelui Mihai și membru...

Jean Francois de Grecia susține că este fiul Regelui Mihai și membru al Casei Regale a României

La nici o lună de la decesul Regelui Mihai I, un bărbat din Franţa iese la înaintare şi susţine că este fiul fostului monarh. Potrivit unui interviu acordat România TV, Jean-Francois Caracci, de 36 de ani, susţine că s-ar fi născut în România, dar la scurt timp de la naştere a fost abandonat într-un orfelinat. Bărbatul povesteşte că a fost ulterior adoptat de o familie foarte bogată din Franţa, unde trăieşte şi în prezent.

Presupusul fiu al Regelui Mihai susţine că are şi documente care ar veni în sprijinul afirmaţiilor sale. Ba chiar mai mult, spune că a primit mai multe scrisori şi în repetate rânduri s-a şi întâlnit cu personalităţi de marcă din România, care i-ar fi dezvăluit că ştiau despre existenţa lui.

El spune că este pregătit să meargă în instanţă pentru a fi recunoscut oficial drept fiu al Regelui Mihai I şi că e dispus chiar să fie supus unor teste ADN.

Cetățeanul francez susține că Principesa Margareta l-ar fi influențat pe Regele Mihai ca acesta să nu îl recunoască drept urmaș pe Caracci. 

Cele mai citite

AUR l-a reclamat pe Cîrstoiu la Direcția Antifraudă Fiscală

Președintele filialei AUR București, Mihai Enache, anunță că l-a reclamat la Direcția Generală Antifraudă Fiscală pe medicul Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei. "Mihai Enache,...

Echipamente agricole esențiale pentru o fermă

Echipamentele agricole sunt indispensabile pentru o activitate prosperă. Acestea sunt necesare pentru optimizarea proceselor, precum și pentru obținerea unor producții de calitate, indiferent că...

Șoc în România. Un primar a fost găsit spânzurat!

O tragedie a lovit comunitatea din comuna Vințu de Jos! Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat într-o anexă a propriei sale locuințe....
Ultima oră
Pe aceeași temă