9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialLinia Întâi și Eroii de lângă noi

Linia Întâi și Eroii de lângă noi

În Marea Britanie, în aceeași zi, sute de mii de oameni au ieșit în fața caselor, aplaudând și mulțumind NHS pentru sacrificiul de zi cu zi al personalului medical pe frontul împotriva Covid. E mult sau puțin? Nu contează. E tot ceea ce face astăzi diferența, însă, între ceea ce suntem și ceea ce ne-am dori să fim…

Sînziana Constantin – Marino este unul dintre sutele de medici români implicați în prezent, în Regatul Unit, în efortul național de combatere a pandemiei. Cu 7 ani de activitate în Marea Britanie, specialistul în traumatologie și ortopedie lucrează de doi ani la Nevill Hall Hospital, un spital general de district din Abergavenny – Țara Galilor, unitatea având o adresabilitate de sute de mii de pacienți.

Din mărturisirile medicului Constantin – Marino, cel care ne-a oferit o radiografie a acțiunii regionale anti-pandemice din Marea Britanie, am putut compune și răspunsul la o întrebare legitimă, legată de cine sau ce îi salvează, cotidian, pe salvatori, de epuizare sau de trauma potențială a confruntării permanente cu inamicul nevăzut: conștiința profesională, recunoștința umană și bucuria celor doi sau trei pacienți care părăsesc, vindecați, spitalul, în fiecare zi.

Spitalul suport regional care internează 20 de suspecți Covid în fiecare zi

”Nevill Hall Hospital funcționa pe profilul unui spital generalist, județean, din România, până la declararea pandemiei”, explică Sînziana Constantin – Marino, adăugând faptul că, odată cu primele măsuri strategice împotriva extinderii focarelor de coronavirus, unitatea a fost transformată practic într-un spital suport pentru Covid: ”Activitatea este concentrată acum în jurul secției de Anestezie și Terapie Intensivă, acolo unde suntem doisprezece medici specialiști în total, nouă britanici, un român, un indian și unul polonez. Acestora li se adaugă alți doisprezece medici primari și încă opt veniți în sprijin de la Ortopedie. Vorbim de o unitatea medicală cu 400 de paturi, și 15 paturi dotate cu aparate de ventilație, de monitorizare și suport pe o secție de Terapie Intensivă ce lucrează aproape în permanență la capacitate maximă. Acum, de exemplu, avem 14 paturi ocupate. La nivelul întregii unități adresabilitatea este considerabilă, iar lucrul ăsta, coroborat cu rata îmbolnăvirilor, face ca spitalul să interneze o medie de 20 de pacienți în fiecare zi.”

Conform medicului Constantin – Marino, în afara pacienților internați cu suspiciune de infectare cu coronavirus alte zeci de cazuri sunt instrumentate în fiecare zi în secția de Urgențe și în zona de triaj organizată în incinta exterioară a spitalului Nevill Hall din Abergavenny.

”Și la nivel de triaj medical vorbim de efort apreciabil, constant și continuu. Primim zilnic zeci și zeci de solicitări din partea oamenilor și avem un protocol extrem de strict și de complex, bazat pe investigații medicale amănunțite. Aici testele efectuate primesc răspunsul în maxim 24 de ore dar, ca măsură de precauție generală, până la confirmare sau infirmare, toți pacienții internați sunt tratați ca și cum sunt deja purtători ai coronavirusului. Britanicii se prezintă, de cele mai multe ori, singuri, în zona de Urgențe, acuzând dificultăți respiratorii sau temperaturi corporale ridicate. Din cauza panicii populației, am început să ne confruntăm, însă, și cu numeroase tentative de suicid, sau intoxicații medicamentoase provocate prin supradoze de Paracetamol de exemplu”, povestește Sînziana Constantin – Marino.

Regula serviciului de 12 ore în tranșeele frontului anti-Covid

Potrivit medicului român, într-un interval în care specialiștii se pregătesc pentru un boom al cazurilor de îmbolnăvire, ca urmare a măsurilor de relaxare sociale anunțate pentru perioada de după 18 mai, personalul angrenat în lupta cu coronavirusul lucrează în cea mai mare parte a timpului în regimul turelor de zi și de noapte lungi, de 12 ore, pe care le alternează cu perioade de refacere, de 36 sau 48 de ore, și cu ture ”scurte”, de 9 ore. Programul este cu atât mai solicitant cu cât regulile de protecție sunt extrem de stricte și presupun uzul unor echipamente multiple, menite a reduce la maxim riscul contaminării personalului medical.

”E adevărat, în cea mai mare parte a timpului lucrăm în costumele tip ”cosmonaut”, dar ăsta este unul dintre lucrurile care ne oferă siguranță. Aici, pentru a intra în activitate pe secțiile cu bolnavi Covid, orice cadru medical îmbracă întâi uniforma, un prim rând de mănuși, apoi un halat lavabil de operație, al doilea rând de mănuși, cască de păr, mască și vizieră, iar asta doar pentru accesul în secție. Dacă trebuie să lucrezi și în mod efectiv cu pacientul, să execuți de pildă o intubare sau o traheostomie, peste echipamentul de care vă vorbeam îmbrăcăm un combinezon de plastic. Mai mult decât atât, după fiecare intervenție, personalul intră în zona de igienizare, unde aruncă echipamentul folosit, face duș și se dezinfectează pentru a-și continua activitatea” declară Sînziana Constantin – Marino.

Specialistul român insistă asupra sentimentului de siguranță pe care îl oferă personalului medical atât echipamentele de protecție personalizate, în genul măștilor confecționate după profilul facial al utilizatorilor, care oferă cea mai bună etanșeizare, cât și implicarea remarcabilă a asistentelor medicale, multe dintre ele din țări precum Filipine și România.

Cine-i salvează pe eroi?

Modestă, Sînziana Constantin – Marino vorbește tot despre datorie și misiune profesională atunci când în discuție intervine aspectul aprecierii și recunoașterii publice față de eforturile depuse în lupta contra coronavirusului.

”În Marea Britanie nu există remunerații speciale în perioada pandemiei, bonificații sau indexări salariale pentru cadrele medicale. Misiunea noastră este să îi tratăm pe cei care azi își pun în personalul medical toate speranțele. Noi trebuie să îi salvăm. Pe noi, de traumele și epuizarea fiecărei zile, ne salvează în primul rând conștiința profesională. Ne salvează imaginea miilor de oameni care, în Marea Britanie, ies joia în fața caselor și aplaudă mobilizarea și implicarea sistemului național de sănătate. Ne salvează curcubeele desenate de copii și afișate în ferestre, împreună cu mesajul ”Thank you, NHS!”. Ne susțin gesturile emoționante de solidaritate și ajutor, restaurantele care donează, cu rândul, în fiecare zi, zeci și zeci de porții de mâncare, rețelele de retaileri care ne trimit periodic produse vestimentare și de igienă personală, oamenii care vin cu brațele încărcate în curtea spitalului, polițiștii care salută în trafic în momentul în care îți văd ecusonul de cadru medical. Ne salvează recunoștința umană și bucuria nemărginită a celor doi sau trei pacienți care părăsesc, vindecați, spitalul, în fiecare zi”, își încheie, emoționant, medicul român, mărturisirile de pe frontul britanic de luptă împotriva pandemiei.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă