9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSocialLungmetrajul „Timebox” va fi prezentat la festivalul Astra

Lungmetrajul „Timebox” va fi prezentat la festivalul Astra

Producţia Manifest Film va avea premiera naţională la Sibiu, la librăria Habitus, în prezenţa regizoarei Nora Agapi şi a protagonistului Ioan Matei Agapi, acum în vârstă de 81 de ani.

Premiera internaţională va avea loc în cadrul prestigiosului Festival Internaţional de Film Documentar Jihlava din Republica Cehă, în perioada 25 – 30 octombrie.

Timp de patru decenii, între 1960 şi 1990, Ioan Matei Agapi a filmat pe peliculă viaţa oraşului Iaşi, dar şi evenimentele importante din viaţa familiei lui, rezultand peste 21.000 metri de peliculă, adică 35 de ore de material filmat.

Aceasta este cea mai mare arhivă personală din România şi cuprinde imagini de la întâlnirile de partid şi petrecerile interne, imagini necunoscute până acum cu Ceauşescu şi Ion Iliescu, dar şi piese de teatru din anii 1970, operaţii medicale revoluţionare la acea vreme, precum şi multe imagini cu familia Agapi.

O parte din această arhivă poate fi văzută în documentarul „Timebox”, realizat de fiica lui Ioan Agapi, Nora Agapi.

„Iniţial, am intenţionat să fac un film-portret despre tata, folosindu-mă de arhiva lui, ca un eseu care susţine omagiul pe care i-l aduc prin poveste. Însă decizia bruscă a autorităţilor din cadrul Primăriei Iaşi de a-l scoate din casă şi de a-l muta cu tot cu considerabila lui arhivă de filme în spaţii nelocuibile, m-a forţat să văd realitatea altfel, iar filmul are o turnură neaşteptată”, a mărturisit regizoarea Nora Agapi.

Nora Agapi este director de imagine şi regizor de film documentar. Este coregizor al filmului „Low Cost” şi director de imagine pentru „Leaving Transylvania”, „Forest of Crocodiles”, „Pe Cărări Nebătute/ Off The Bitten Track”, „Decoding Dacia”, „The Hunt for Transylvanian Gold” şi „A Young Mind: the Making of a Filmmaker”.

Producătoarea filmului, Monica Lăzurean-Gorgan, a spus: „Este un film emoţionant şi puternic, care descrie relaţia dintre tată şi fiică, lupta lor cu primăria oraşului Iaşi, dar şi dinamica memoriei, susţinută armonios de arhiva filmată cu 30-40 de ani în urmă. Însă a fost şi un film greu de realizat deoarece nu a beneficiat de nicio susţinere financiară, iar acum este recunoscut de unul din cele mai mari festivaluri de film documentar din Europa, Jihlava International Film Festival”.

Pe lângă mii de metri de peliculă şi mii de fotografii adunate, Ioan Agapi are în colecţia sa peste 100 de aparate de fotografiat, dagherotipuri, fotografii de la începutul secolului al XIX-lea, cărţi despre fotografie (cea mai veche fiind din 1901), vechi proiectoare, aparate pentru film pe 8mm sau pe 16mm şi reflectoare.

Cea de-a 25-a ediţie a Astra Film Festival va avea loc 15 – 21 octombrie la Sibiu.

Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...
Ultima oră
Pe aceeași temă