Acesta apreciază că învățământul online este mult superior celui fără frecvență sau cu frecvență redusă.
Emil Barbu Popescu, cunoscut ca Mac Popescu, este președintele Universității “Ion Mincu”, unde a ocupat și funcția de rector.
Este fondatorul primului club studențesc din România, Club A (Club Arhitectura) și cel care a realizat proiectul pentru amenajarea Stadionului Sportul, din Regie.
Președintele Klaus Iohannis i-a oferit Ordinului Național Steaua României în Grad de Cavaler pentru întreaga activitate, pe 15 ianuarie 2018.
Este Doctor Honoris Causa.
Cum s-a desfășurat procesul educațional în cadrul Universității ”Ion Mincu” în această perioadă de pandemie?
Nu ne-a găsit nepregătiți pentru că sistemul de învățământ presupune utilizarea tehnologiei informatice în cadrul tuturor departamentelor; în plus, participarea cadrelor didactice la conferințe, workshopuri, prezentări, webinarii, uneori online chiar înainte de declanșarea pandemiei, ne-a ajutat să ne adaptăm la metodele cerute de situația specială prin care trecem. Am reușit să parcurgem această etapă cu certă reușită inclusiv în ceea ce privește proiectele de atelier, sesiunea de examene și sesiunea de diplome a acestui an. Chiar dacă suntem conștienți că vor rămâne eșantioane de activități care se vor desfășura online, fiind vorba despre învățământ vocațional contactul direct la activitățile subordonate atelierului de proiectare – mai ales pe perioada studiilor universitare – trebuie să fie asigurat în condițiile în care trebuie să ținem seama de multiplele probleme cu care ne confruntăm. De asemenea, aveam pregătită parțial infrastructura de conferințe pentru anumite activități din învățământul de arhitectură, folosind programul Skype, care a trebuit să fie asimilat de utilizarea sistemului Zoom.
Ce a însemnat în general pentru lumea Arhitecturii această perioadă?
O perioadă de căutări și de experimentări, într-o oarecare măsură, având în vedere elementele ”fixe”, respectiv atelierul de proiectare și toate celelalte activități care îl pregătesc, unde a trebuit asigurat contactul prin interfața informatică.
Cum s-a desfășura admiterea în Universitatea ”Ion Mincu” în acest an?
Suntem cu admiterea finalizată. Am folosit pentru prima dată în structura învățământului de arhitectură portofoliul de lucrări care, așa cum a fost anunțat, trebuia să ilustreze existența acelor aptitudini necesare învățământului vocațional și competențelor profesionale specifice necesare studenților de la arhitectură, ținând cont de cunoștințele acumulate din liceu. Bacalaureatul a avut de asemenea o pondere în evaluarea candidaților. Având în vedere că școala noastră este de peste 20 ani pe lista școlilor acreditate de RIBA, probele cerute la admiterea la facultate în acest an și metoda de selecție au fost relativ similare cu cele ale școlilor din Marea Britanie.
Cum va arăta viitorul an universitar?
În funcție de evoluția generală a climatului din țară și de la nivel mondial, vom găsi soluții pentru a păstra tradiția școlii și ceea ce înseamnă în mod normal școala de arhitectură ”Ion Mincu”, concomitent cu adaptarea conținutului învățământului și a modului în care acesta se desfășoară pentru ca pierderile / compromisurile pe care trebuie să le facem să fie cât mai puține.
Ce credeți că a învățat mediul academic din experiența pandemiei?
Faptul că suntem familiarizați cu sistemul de lucru pe calculator a fost un real ajutor întrucât ne-am putut adapta relativ ușor la acest mod diferit de interacțiune iar activitatea didactică nu a avut sincope. Este adevărat că nevoia de comunicare directă dintre arhitecți și specialiștii din diferite domenii – activitate pentru care studenții sunt pregătiți în cadrul proiectelor integrate – este necesară iar această comunicare online nu are aceeași dinamică și rezultantă ca atunci când contactul este direct și nu prin intermediul rețelelor informatice.
Ar trebui să schimbăm modul de predare în universități? Ce s-ar putea schimba în universitățile de arhitectură, în particular?
Sistemul de învățământ online este categoric superior celui fără frecvență sau cu frecvență redusă întrucât – revenim la atelierul de proiectare – demersul teoretic și transferul de la teorie la practică necesită vocație și îndrumare / tutoriat. Contactul cu atelierul sau cu sala de curs au certe avantaje pentru formarea profesioniștilor, fiind favorizat schimbul de idei. Lipsa interlocutorului și a reacției imediate creează o problemă în meseria noastră.
Generația de arhitecți, școlită în această perioadă de pandemie, va fi diferită de cele de până acum?
Sperăm că nu. Ne dorim revenirea la învățământul față în față, ca urmare această experiență – fără îndoială utilă și care a rezolvat punctual traversarea unui moment dificil – va reprezenta doar o etapă în formarea profesională și deschiderea intelectuală pe care învățământul de arhitectură trebuie să le asigure. Flexibilitatea în gândire și aptitudinile profesionale nu țin de echipamente: de-a lungul ultimilor 50 de ani de pildă, s-a trecut de la redactarea proiectelor cu peniță graphos sau trăgător, la rapidograf și computer. Conceptul și principiile nu sunt legate de echipament care, așa cum am spus, a suportat evoluții spectaculoase. Fondul de gândire, capacitatea de analiză și sinteză trebuie să rămână, nu forma de exprimare, care se schimbă.
Arhitectura va rămâne arta de a construi iar școala de arhitectură a rezistat în timp la nenumărate schimbări: v-am dat ca exemplu schimbările de echipamente de reprezentare; vă pot da exemplu evoluția programelor de arhitectură sau modificările pe care dezvoltarea tehnologică le-a impus. Luăm un exemplu la îndemâna tuturor: programul de locuire; gândiți-vă cum s-a schimbat acesta în ultimele două secole. Nevoile utilizatorilor, coroborate cu progresele tehnologice conduc spre asigurarea multor alte cerințe, în condițiile în care principiile fundamentale (asigurarea unui adăpost) se păstrează.
Ați fost fondatorul primului club destinat studenților, club A și cel care a oferit o casă echipei de fotbal Sportul Studențesc. Ce ați putea să ne spuneți acum, când aceste două simboluri au dispărut, sau cel puțin aceasta e impresia?
Vă fac o corectură: nu au dispărut ca simbol, pentru că timpul a dovedit acest fapt. Ambele au performat în longevitate – Club A a aniversat 50 de ani iar Sportul Studențesc a împlinit 100 de ani în 2016 – cu sincope în istoria lor. Există forme diferite de exprimare, atât în sport cât și în programul de divertisment iar schimbările țin de o evoluție a mediului universitar și a societății în general.
Revenind la mediul academic. Ați fost martor la foarte multe etape ale învățământului românesc. Este pandemia COVID-19 cea mai dificilă? Ar trebui să arate altfel învățământul superior românesc după pandemie?
Este o lecție pe care o primim de la viață. Etape dificile n-au lipsit în învățământul superior dar etapele în sine nu sunt comparabile. Putem da ca exemple de schimbări din ultima sută de ani perioada interbelică, urmată de cea a influenței sovietice, de realismul socialist etc, după care are loc procesul invers, de revenire la fundamental. Învățământul s-a adaptat, păstrând ca țintă formarea de profesioniști cu principii solide, pentru ceea ce spuneam anterior: arta de a construi. Într-un interval de 40-50 de ani apar schimbări esențiale în universitate sub o formă sau alta, dintr-un motiv sau altul: că-i pandemie, nevoie de schimbare sau mersul societății iar învățământul se pliază pe nevoile sociale cu plusuri și minusuri.
Ce mesaj aveți pentru tinerii care visează să urmeze cursurile Universității ”Ion Mincu”?
Dacă sunt în căutare de școală de primă linie, aș aminti faptul că ”Ion Mincu” se bucură de recunoaștere internațională. Aria tematică a specializărilor este foarte largă, trecând de la scara urbană la scara designului de produs, de la la arhitectura clădirilor la arhitectura de interior, de la restaurare la teorie de arhitectură, de la peisagistică la amenajarea teritoriului. Paleta de specializări pe care le asigură universitatea este foarte largă, făcând ca Ion Mincu să fie un pol de educație dintre cele mai apreciate în Europa. Recunoașterea RIBA, a comunității universitare europene, concursurile internaționale la care participăm, manifestările internaționale pe care le organizăm sau la care suntem invitați sunt confirmări ale valorii acestei școli. Trebuie adăugată motivarea și pasiunea pe care generații de profesori au dovedit-o pentru a ridica această școală și a o păstra în elita școlilor de calitate.
Există însă o condiție: o școală nu se face fără pasiunea, vocația și ”scânteia” celui care o parcurge. Cine vrea să urmeze o școală de arhitectură în România o poate face, dar trebuie să știe că prestația în aria profesiei este cea care închide cercul educativ.
