9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialMai mulți cetățeni plătesc impozit pe proprietatea Primăriei Capitalei

Mai mulți cetățeni plătesc impozit pe proprietatea Primăriei Capitalei

Oamenii care s-au ales cu casele dărâmate la cererea administrației locale se luptă în instanțe de judecată pentru a-și primi banii pentru expropriere sau măcar pentru a-și reface imobilele.

Pe Șoseaua Orhideelor, din Capitală, peste drum de autogară, lângă podul hobanat al Pasajului Basarab, atrage atenția o casă pe jumătate dărâmată, cu un gard improvizat din tablă, ce nu se încadrează în peisaj cu o construcție nouă a unui hipermarket, amplasată chiar în spate. Este locuința Mariei Belu, un cetățean a cărui casă a fost distrusă chiar la cererea Primăriei Capitalei.

Totul a început în mandatul de primar general al lui Adriean Videanu, cel care a continuat proiectul inițiat de Traian Băsescu, când era edil-șef al Capitalei, pasajul suprateran denivelat Basarab. Imobilul Marianei Belu era unul dintre acelea de pe lista de exproprieri, pentru a face loc podului nou.

Printr-o Ordonanță de Urgență a Guvernului privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes local “Pasaj rutier denivelat superior Basarab”, din mandatul de premier al lui Emil Boc, s-a aprobat acordarea sumei totale de 104,720 mii lei pentru toți proprietarii. Conform aceleiași surse, Maria Belu ar fi trebuit să primească echivalentul pentru 110,22 mp, fiind aprobat 4 mii de lei pe metrul pătrat.

Autoritățile locale au făcut apel și la Curtea Constituțională a României pentru a scăpa de articolul care le obliga să plătească această sumă despăgubiților, dar nu a avut câștig de cauză. Cu toate acestea, Adriean Videanu nu a fost de acord ca Primăria Capitalei să plătească suma menționată de Guvern.

Succesorul său la scaunul de edil-șef al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost mai radical, propunându-le proprietarilor imobilelor ce trebuiau îndepărtate o sumă nici măcar pe jumătate față de cea stabilită inițial.

Familia Mariei Belu, care nu a fost de acord cu suma propusă de Primăria Capitalei, s-a ales cu jumătate din casă demolată de buldozere, la cererea administrației conduse de Sorin Oprescu. Astfel, oamenii au rămas cu doar câteva camere din imobil, și acelea cu pereții crăpați în unele locuri, în urma intervenției utilajelor, și deconectate de la toate utilitățile (apă, curent electric, gaze, canalizare).

Mai mult, până anul trecut, timp de aproximativ zece ani, Maria Belu a fost obligată de Primăria Capitalei să plătească impozit pe terenul întreg, cu toate că pe o bună parte a acestuia se afla deja Pasajul Basarab. “M-am judecat cu Primăria, de zece ani. Abia acum mi-au dat nici jumătate din bani. Am plătit impozit pe terenul unde se afla podul, până anul trecut. Acești bani nu o să îi mai recuperez. Banii pe care mi i-a dat Primăria nu îmi ajung să-mi refac casa, mare parte se duc pentru a mă racorda din nou la utilități. Am tras curent electric și, acum, gaze pe banii mei. Și se consideră că e ca și cum ar fi de la zero, o locuință nouă. Altfel nu se obțin aprobările. Doar instalația de gaze m-a costat 8.000 de lei”, ne-a spus Maria Belu.

Motivul invocat inițial de Primăria Capitalei pentru demolarea casei a fost regimul de înălțime, imobilul era prea înalt pentru a se învecina cu Pasajul Basarab. Dar, după finalizarea lucrărilor la pod, în zonă au fost ridicate clădiri mai înalte decât casa cu pricina.

 

Primăria Capitalei: Buldozerul nu e cutremur

 Femeia s-a adresat recent Primăriei Capitalei, pentru a încerca să obțină fonduri de reabilitare a imobilului. După ce a fost “plimbată” pe la mai multe sedii și birouri ale administrației locale, Maria Belu a primit un răspuns surprinzător de la Primăria Capitalei. Instituția spune că imobilul, dărâmat pe jumătate de buldozere, chiar la cererea sa, nu figurează ca încadrat într-o clasă cu risc seismic și nu poate primi finanțare. „Urmare adresei dumneavoastră înregistrată la Primăria Municipiului București cu nr. 1492500/14.03.2017 și la Direcția Generală Dezvoltare și Investiții – Direcția Investiții sub nr. 1398/18.04.2017 vă comunicăm că imobilul din Șos. Orhideelor nr. 52, sector 1 nu figurează în evidențele noastre ca fiind expertizat tehnic. În conformitate cu art. 2, alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 20/1994, privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, proprietarii au obligația să acționeze pentru expertizarea tehnică a construcțiilor care prezintă degradări sau avarieri în urma acțiunilor seismice, în vederea încadrării acestora într-o clasă de risc seismic și fundamentarea măsurilor de intervenție. De asemenea, vă informăm că programul de reabilitare termică a locuințelor se desfășoară prin primăriile de sector conform Ordonanței de Urgență nr. 18 din 2009, actualizată”, se arată în răspunsul Primăriei Municipiului București, adresat Mariei Belu (textul a fost reprodus cu corectarea greșelilor de redactare – n. r.).

Femeia susține că a mai avut și două spații comerciale pe terenul pe care a fost amenajat Pasajul Basarab, demolate la cererea Primăriei Capitalei, pentru care nu a primit niciun ban. “Acele spații comerciale erau sursa de venit pentru familia noastră”, ne-a mai spus Maria Belu.

 

Nu i-a venit rândul la primar

Nu este singurul caz de acest gen. Valeria Bozdoc deține, în acte, în continuare un teren, chiar sub podul hobanat al Pasajului Basarab, plătește impozit pe el, cu toate că nu îl poate utiliza. “Mă judec cu Primăria. Terenul se află sub pod, unde este stația de tramvai. Nu am fost despăgubită pentru el. După mult timp, nu am primit nici măcar jumătate din bani. M-am înscris în audiență la doamna primar Firea, dar mi s-a spus că încă nu mi-a venit rândul”, ne-a declarat Valeria Bozdoc. 

 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...
Ultima oră
Pe aceeași temă