12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialMai mulți elevi sar peste Evaluarea Națională

Mai mulți elevi sar peste Evaluarea Națională

Din cei 202 candidați înscriși pentru susținerea probei au fost prezenți 181 de candidați. Nu s-au prezentat 21 de candidați.

Doi candidați au beneficiat de recunoașterea probei.

Nu s-au înregistrat cazuri în care temperatura celor care au susținut proba să depășească maximul de 37,3 grade Celsius.

 

Se poate ajunge și altfel la liceul dorit

Absența de la Evaluarea Națională nu înseamnă întreruperea studiilor.

În România, învățământul este obligatoriu până în clasa a X-a.

Cei care nu participă la Evaluarea Națională vor fi repartizați în licee sau școli profesionale în etapa a doua, pe locurile rămase disponibile.

Se vor putea însă transfera la un alt liceu, dacă media din anii de gimnaziu este cel puțin egală cu ultimului elev admis în respectiva unitate.

Trnsferul este și mai ușor, dacă sunt invocate motive medicale.

„Elevii din învățământul liceal, din învățământul profesional și din învățământul postliceal se pot transfera, păstrând forma de învățământ, cu respectarea următoarelor condiții: a) în cadrul învățământului liceal, elevii din clasa a IX-a se pot transfera numai după primul semestru, dacă media lor de admitere este cel puțin egală cu media ultimului admis la specializarea la care se solicită transferul; în situații medicale deosebite, elevii din clasa a IX-a a învățământului liceal pot fi transferați și în cursul primului semestru sau înainte de începerea acestuia, pe baza avizului comisiei medicale județene/a municipiului București, cu respectarea condiției de medie, menționate anterior”, prevede art. 152 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Important este că liceele nu pot refuza transferul elevilor, dacă aceștia îndeplinesc criteriul mediei.

Primele rezultate ale sesiunii speciale din Evaluarea Națională vor fi afișate astăzi, 2 iulie, până la ora 12:00, în centrele de examen.

Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă