13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialMAI: Structurile operative ale IGPR şi Poliţiei de Frontieră primesc autospeciale noi

MAI: Structurile operative ale IGPR şi Poliţiei de Frontieră primesc autospeciale noi

Potrivit MAI, începând de miercuri, 199 de autoturisme Dacia Logan vor intra în dotarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, care le va distribui structurilor teritoriale în funcţie de necesităţi şi de situaţia operativă.

Alte asemenea 262 de autoturisme vor intra în dotarea unităţilor de Poliţie până la data de 18 iunie.

Totodată, Poliţia Română va recepţiona joi 10 autovehicule Dacia Duster, se arată într-un comunicat al MAI transmis de Agerpres.

Având în vedere misiunile specifice, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră primeşte în total 92 de autovehicule Dacia Duster.

”Primele 33 au ajuns deja la structurile Poliţiei de Frontieră, restul de 59 urmând să fie livrate în data de 20 iunie. Autovehiculele au fost achiziţionate în baza acordurilor-cadru încheiate la nivelul celor două structuri în urma procedurilor de achiziţie publică”, menţionează MAI.

Conform sursei citate, vehiculele sunt inscripţionate, au rampe de semnalizare acustice şi optice, un set de roţi suplimentar cu pneuri de iarnă şi roată de rezervă, prize pentru staţii şi acumulatori suplimentari.

Pentru acoperirea deficitului de parc auto de la nivelul structurilor operative, pe lângă autovehiculele achiziţionate din cele 30 de milioane de lei, bani proveniţi din Fondul de rezervă al Guvernului, MAI va mai cumpăra în acest an autoturisme, autospeciale şi motociclete în valoare de 120 milioane de lei din veniturile proprii realizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, din activitatea de valorificare şi confecţionare a plăcuţelor cu numere de înmatriculare, precizează ministerul.

Cele mai citite

Zeci de angajați ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor fi disponibilizați de luni

Circa 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni,...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU