25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSocialMediapost Hit Mail își susține creșterea vânzărilor cu un depozit nou de...

Mediapost Hit Mail își susține creșterea vânzărilor cu un depozit nou de 10,000 mp

Mediapost Hit Mail, cel mai mare integrator de servicii de marketing direct din România, s-a mutat luna aceasta într-un depozit nou de 10,000 mp în Dragomirești-Vale, pe centura de Nord-Vest a Bucureștiului.

De 22 ani pe piață, Mediapost Hit Mail continuă creșterea și în 2019. Față de momentul în care a intrat sub umbrela Poștei Franceze, în urmă cu 10 ani, cifra de afaceri a Mediapost Hit Mail s-a triplat, ajungând în 2018 la 22.5 milioane euro. Compania are peste 400 clienți activi și operează în București, Cluj Napoca și Sofia (Bulgaria), iar recent a încheiat amenajarea și utilarea noului depozit de 10,000 mp din Dragomirești Vale, care-l înlocuiește pe cel vechi de 4,500 mp din Mogoșoaia.

Compania asigură managementul și logistica completă pentru promoțiile de consumatori, clienții externalizand tot ce ține de mecanismul și implementarea acestora (generare coduri unice, trageri la sorți, anunțare câștigători, livrare premii). De asemenea, Mediapost Hit Mail gestionează în mod integrat cluburi de fidelizare și programe de incentive marketing, precum și logistica de materiale promoționale și materiale POS pentru multe companii multinaționale.

În plus, dispune de o bază de date geografice de 4.5 milioane gospodării, care acoperă 1,095 localități – unde o filială din grup distribuie pliante în cutiile poștale. Date Curate  este produsul Mediapost Hit Mail de standardizare și validare automată a  adreselor poștale. În continuare, generarea de leaduri multicanal (care utilizează baze de date, email, SMS, call center) reprezintă o sursă de creștere de venituri pentru clienții Mediapost Hit Mail care, pentru a ține constant legătura cu proprii consumatori, apelează și la liniile informative (telefon / email / chat).

Cea mai mare creștere dintre liniile de business ale companiei este înregistrată de Fulfill.ro – divizie care în ultimii 2 ani a crescut cu 60% anual – o soluție logistică integrată pentru e-commerce, care asigură magazinelor online toate serviciile logistice de care au nevoie, integrându-se complet cu site-ul și curierul. Azi, orice platformă de comerț electronic din România poate gestiona lejer și de la distanță zeci-sute-mii de comenzi zilnic la prețul de ~1.2 euro per colet fără să facă nimic altceva decât să externalizeze serviciile de logistică (recepționare/depozitare produse, preluare comenzi, facturare, ambalare, livrare colete, gestiune retururi).

Anual în România comerțul electronic crește cu cca 30%, peste media mondială de cca 23%, ceea ce ne clasează pe locul 1 în Europa ca rată de creștere. Iar anul acesta valoarea cumpărăturilor online în România va depăși 5 miliarde euro. Comercianții online care aleg să subcontracteze serviciile logistice către integratori specializați, cum este Mediapost Hit Mail, sunt din ce în ce mai numeroși de la an de an, astfel încât procentul comenzilor realizate de logisticieni a ajuns la  cca 4% din totalul comenzilor de e-commerce (față de peste 20% în SUA). În România există deja peste 15,000 comercianți online, 80% dintre comenzi înregistrându-se prin intermediul telefoanelor mobile și valorând 10 milioane euro zilnic.

„Încă de acum 5 ani, când am lansat serviciul Fulfill.ro, am știut că piața are nevoie de un proces logistic complet pentru e-Commerce care să integreze serviciile de preluare, depozitare, realizare colete și administrare retururi, cu timpi de execuție și costuri optimizate. Astfel, decizia de a investi în dublarea capacității noastre de procesare comenzi a venit natural, mai ales că anul trecut ne-am aflat și în situația de a refuza noi clienți din cauza spațiului limitat. Astăzi suntem pregătiți să întâmpinăm logistic orice creștere a comenzilor și să instalăm clienți noi în spațiul nostru din Dragomirești-Vale. Este obligația noastră, de deschizător de drumuri în marketingul direct din România, să fim cu un pas în față.” declară Marian Şeitan, General Manager Mediapost Hit Mail.

Dacă anul trecut grupul Mediapost Hit Mail a încheiat exercițiul financiar cu 22.5 milioane euro și 700 angajați, anul acesta va depăși 25 milioane euro, păstrându-și detașat poziția de leader.

Cele mai citite

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...

Vești bune despre economie. S&P reconfirmă ratingul suveran al României și perspectiva stabilă

Agenţia de rating S&P a reconfirmat, în data de 12 aprilie, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...
Ultima oră
Pe aceeași temă