13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialMinerii pot face cursuri de reconversie profesională. Ce calificare primesc

Minerii pot face cursuri de reconversie profesională. Ce calificare primesc

Asociația Română pentru Energie Eoliană (Romanian Wind Energy Association – RWEA) continuă programul pentru reconversia profesională a personalului din zonele miniere și din alte regiuni aflate în tranziție energetică, anunță un comunicat de presă difuzat la data de 9 martie 2021.

Proiectul – pilot a fost inițiat în urmă cu doi ani și se numește RenewAcad – Academia de Consiliere și Pregătire Profesională pentru Surse Regenerabile de Energie.

Astfel, RWEA și companiile membre au inițiat o campanie de centralizare a resurselor umane active la nivel național în domeniul energiei din surse regenerabile, analiza urmând să indice atât numărul angajaților actuali din domeniu, cât și necesarul preconizat a fi utilizat pentru viitoarele proiecte și competențele profesionale necesare. Rezultatele vor fi corelate cu analiza angajaților din sectorul minier, pentru a identifica decalajul de competențe ale minerilor în comparație cu cele ale tehnicienilor din industria regenerabilelor.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă