10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialMinistrul Apărării: Familiile militarilor răniți, la curent cu situația celor dragi

Ministrul Apărării: Familiile militarilor răniți, la curent cu situația celor dragi

“Sunt alături de militarii noştri şi le doresc recuperare rapidă”, a scris ministrul în mesajul său.

Fifor arată că “veştile sunt din ce în ce mai bune” despre starea de sănătate a militarilor din Batalionul 30 Protecţia Forţei “Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel răniţi în incidentul produs luni în Afganistan.

“După primele 24 de ore petrecute sub supravegherea medicilor militari din Baza Kandahar, şapte dintre militarii noştri sunt deja externaţi. În urmă cu puţin timp, echipa medicală a luat decizia de transfer a unuia dintre militari, plutonierul major Marius Ionescu, către spitalul ROL IV Landstuhl, Germania. Starea sa se menţine bună, însă sunt necesare evaluări medicale suplimentare, pentru a i se asigura cele mai bune opţiuni de tratament”, precizează ministrul Fifor.

Cei opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei “Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung-Muscel au fost răniţi luni în Afganistan, în jurul orei 9,00 (ora României), în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ţinta unui autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device).

Militarii din Câmpulung-Muscel execută o misiune în Afganistan în perioada februarie – august 2018. Misiunile sunt, în principal, de asigurare a protecţiei forţei din Baza Aeriană Militară Kandahar şi de instruire, consiliere şi asistenţă a Forţelor Naţionale Afgane. Unitatea militară din Câmpulung-Muscel a mai executat misiuni în Kosovo (în anii 2005 şi 2007) şi Afganistan (în anul 2008).

Cele mai citite

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă