11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialMinistrul Sănătății nu ia în calcul, deocamdată, vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale

Ministrul Sănătății nu ia în calcul, deocamdată, vaccinarea obligatorie a cadrelor medicale

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, consideră că la acest moment nu este cazul ca vaccinarea să devină obligatorie pentru categorii profesionale precum cadrele din sistemul sanitar sau cele din învăţământ. “Nu aş discuta încă de obligativitatea vaccinării, dar sper să nici nu fie nevoie de aşa ceva şi să obţinem un procent mare al personalului vaccinat, aşa încât obligativitatea să nu fie necesară”, spune ministrul Sănătăţii.

“Eu pot să spun mai mult experienţa mea personală, nu profesională, experienţa mea personală legată de vaccinare. Pur şi simplu, după ce am reuşit să fiu vaccinată şi cu a doua doză, acel stres pe care-l aveam constant în minte legat de posibilitatea de a face infecţie şi de a transmite infecţia celorlalţi s-a diminuat considerabil. Şi atunci, ce vreau să spun este că încurajez vaccinarea la toate cadrele medicale, pentru că e foarte important şi pentru protecţia lor, dar mai ales pentru protecţia celor din jur şi sper că încrederea pe care o am eu şi pe care o avem noi, cei care ne-am vaccinat, să fie transferată şi către ei. Nu aş discuta încă de obligativitatea vaccinării, dar sper să nici nu fie nevoie de aşa ceva şi să obţinem un procent mare al personalului vaccinat, aşa încât obligativitatea să nu fie necesară”, a afirmat Ioana Mihăilă, sâmbătă, în timpul unei vizite în judeţul Bihor.

Cele mai citite

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...

Mașinile cu motoare puternice sunt mai predispuse la accidente, conform studiilor – Grafic

Șoferii începători sunt sfătuiți, de obicei, să-și cumpere mașini ieftine cu motoare mici pentru a căpăta experiență de condus și pentru a evita accidentele....
Ultima oră
Pe aceeași temă