12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSocialMinistrul vrea ca prima condiție pentru directorii de școli să fie competența,...

Ministrul vrea ca prima condiție pentru directorii de școli să fie competența, nu partidul

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că ar dori ca prima condiție pentru numirea unor directori de școli să fie competența, nu partidul politic din care fac parte.

“O obligaţie asumată este aceea de ocupare a postului de director în toate şcolile din România, concursuri care să privilegieze competenţa în detrimentul altor criterii, printre care, sigur că da, şi cel politic”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu la postul de televiziune Digi 24.

Ministrul Educației a spus, miercuri seară, că și-ar dori să fie organizate concursuri pentru numirea de directori de unități școlare “înainte de luna august”, adică în timpul vacanței, astfel încât anul școlar 2021 – 2022 să înceapă cu echipe de conducere stabile.

“Dar dacă totuşi situaţia epidemiologică nu ne va permite organizarea acestor concursuri, vom încerca să nu afectăm perioada de vacanţă a elevilor şi a cadrelor didactice organizând aceste concursuri în luna august şi le vom organiza imediat după începerea şcolii. În oricare dintre cele două variante le vom organiza în acest an calendaristic”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...

9 persoane rănite și pagube raportate în urma cutremurului din Japonia

Cutremurul care a lovit sud-vestul Japoniei s-a soldat cu 9 persoane rănite şi a provocat pagube, au anunţat joi autorităţile. Seismul cu magnitudinea de 6,6...

Încă o dronă în apropierea bazei de la Kogălniceanu, după cele trei drone de acum două zile

Forțele Aeriene Române au identificat o dronă în zbor, în apropierea aeroportului civil și a Bazei Aeriene 57 din localitatea Mihail Kogălniceanu (județul Constanța). "Miercuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă