19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialMiting de amploare în Bucureşti. ­Sindicaliştii din Sănătate, în stradă

Miting de amploare în Bucureşti. ­Sindicaliştii din Sănătate, în stradă

UPDATE Câteva mii de angajaţi din sistemul sanitar protestează joi în Piaţa Victoriei din Capitală, la un miting organizat de Federaţia Sanitas. Sindicaliştii acuză discriminări în noul sistem de salarizare, spunând că există două categorii de angajaţi – medici şi asistenţi – ale căror salarii au crescut, însă există cel puţin alte şapte categorii care în urma aplicării legii salarizării pierd lunar din venit sume care ajung până la 1.300 de lei. Sindicaliştii strigă „Mincinoşii” şi „Hoţii” şi au pancarte cu mesaje precum „Nu aveţi onoare, ne-aţi umblat în buzunare” şi „Grevă generală”.

„Lucrurile nu s-au mişcat aşa cum speram. (…) Dragi colegi, suntem aici pentru a doua oară în ultimele şase luni din cauza Guvernului, care a creat haos în sistem. Nu vrem să ne calce nimeni în picioare. Sunt aici oameni cărora într-adevăr le-au crescut salariile, dar sunt alături de ceilalţi cărora nu le-a crescut. Guvernul a dezbinat categoriile peofesionale. Guvernanţii îşi acoperă neputinţa cu minciuna”, li s-a adresat liderul Sanitas, Leonard Bărăscu, sindicaliştilor.

 Protestatarii suflă în vuvuzele, fluieră şi huiduie şi afişează pancarte cu mesaje precum „Sănătatea, prioritate?!”, „Grevă generală”, „Eliminarea inechităţilor”, „Dreptate pentru Tesa” şi „Nu aveţi onoare, ne-aţi umblat în buzunare”

La protest participă şi reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi şi ai sindicatelor poliţiştilor.

„Suntem nemulţumiţi în primul rând de modul în care gestionează Guvernul problema aceasta a salarizării. Şi ne mint. Ne mint zâmbind. Cum să spui că au crescut salariile când nouă ne-au scăzut? Mie mi-a scăzut cu 500 de lei. Vrem să fim trataţi corect”, spune un sindicalist, medic la Spitalul din Craiova.

În timpul mitingului, unei femei i s-a făcut rău, medicii acordându-i primul ajutor la faţa locului.

Federaţia Sanitas susţine că a amânat, până în acest moment, formele radicale de protest, crezând în bunele intenții ale guvernanților și sperând că vor fi chemaţi la masa negocierilor pentru a găsi soluţii reale la cea mai gravă criză din ultimii ani. Sindi­caliştii spun că mitingul de protest de joi va fi urmat de o grevă de avertisment pe 7 mai şi pe 11 mai va fi declanşată greva generală. 

Grupul de lucru format după întâlnirea managerilor de spitale cu premierul Viorica Dăncilă este contestat de reprezentanţii cadrelor medicale, care acuză Guvernul de încălcarea legii şi a regulilor elementare ale dialogului social, sub masca rezolvării problemelor din Sănătate: „Rezultatul acestei discuții trebuia să fie un set de soluții pentru rezolvarea inechităților generate de aplicarea Legii 153/2017 și a noului Regulament de sporuri. Aflăm, cu indignare, că decidenții au hotărât constituirea unor grupuri de lucru care să găsească, în perioada următoare, aceste soluții; adică avem de-a face cu o tergiversare nepermisă a stării de confuzie și de nemulțumire deja existente în sistemul sanitar. De asemenea, suntem surprinși să auzim că intenția părții guvernamentale este să excludă reprezentanții sindicatelor din discuțiile ce vor urma, privind aplicarea legislației salarizării.

Atragem atenția, domnilor guvernanți, că această decizie este nu numai una care pune în pericol dialogul social pe termen mediu și lung; este și o încălcare a legii”.

Sindicaliştii mai acuză faptul că cei din Guvern nu îşi asumă problemele create de legea salarizării. „Insistenţa guvernanţilor de a demonstra, în pofida realităţii, că noile reglementări salariale sunt foarte bune, precum şi modul manipulator în care încearcă să transfere asupra sindicatelor vinovăţia pentru degringolada din sistem confirmă că actuala putere se află în imposibilitatea de a corecta greşelile făcute în elaborarea legii salarizării”, se menţionea­ză într-un comunicat al Sanitas. Managerul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti, Monica Pop, a declarat că ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, le-a transmis managerilor de spitale să se încadreze în sporurile stabilite şi că „nu este impresionată” de greva anunţată de către sindicatele din Sănătate. 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă