4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialMonica Anisie, acuzată că bulversează sistemul educațional

Monica Anisie, acuzată că bulversează sistemul educațional

Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Cristina Anisie, retragerea proiectului de Ordin privind structura anului şcolar 2020-2021, potrivit căruia cursurile în noul an şcolar vor începe în 14 septembrie 2020, iar vacanţa de iarnă nu va mai fi asimilată cu vacanţa intersemestrială, producând un real dezechilibru din punct de vedere educaţional.

“Considerăm că o astfel de măsură ar produce haos în sistemul de educaţie, întrucât întreaga perioada dintre cele două vacanţe (vacanţa de iarnă, respectiv cea intersemestrială) va fi dedicată doar rezolvării situaţiei şcolare şi nu aprofundării materiei, în conformitate cu programa şcolară. Faptul că proiectul de Ordin prevede cel mai scurt an şcolar din istoria recentă nu este un aspect îmbucurător pentru beneficiarul primar al educaţiei – nu structura anului şcolar ar trebui să fie una mult mai aerisită pentru a permite dezvoltarea personală şi profesională a elevului, ci metodele de predare-învăţare-evaluare folosite şi arhitectura curriculară implementată”, susțin reprezentanții elevilor, într-un comunicat de presă.

Consiliul Național al Elevilor susţine adoptarea unei măsuri care să “ducă la creşterea calităţii actului instructiv-educativ, in extenso, anul şcolar urmând să înceapă la 1 septembrie şi să se încheie în 1 iunie”.

“În anul 2017, în cadrul Adunării generale a Consiliului Naţional al Elevilor de la Râmnicu Vâlcea, liderii elevilor din întreaga ţară au adoptat o hotărâre pentru ca dezideratul CNE să fie obţinerea unei structuri fixe pentru desfăşurarea cursurilor dintr-un an şcolar: acestea ar trebui să înceapă la 1 septembrie şi să se termine la 1 iunie”, mai precizează sursa citată.

CNE mai susține că, mai ales în ultimii ani: calendarul examenelor naţionale este unul decalat, elevii sunt nevoiţi să susţină aceste examene în toiul verii, în clase care nu sunt dotate cu sisteme de ventilaţie, randamentul fiind unul din ce în ce mai scăzut.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă