10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialVIDEO Nava Școală Mircea a plecat într-un marș internațional de instrucție

VIDEO Nava Școală Mircea a plecat într-un marș internațional de instrucție

Ambarcațiunea va naviga în Marea Mediterană şi Marea Adriatică, cu escale în porturile Bari din Italia, Tivat din Muntenegru şi Pireu din Grecia.

Alături de echipajul de bază al navei, la bord se află 48 de elevi din anul I ai Şcolii Militare de Maiştri Militari de Marină „Amiral Ion Murgescu”, 51 de cadeţi şi 14 instructori germani. Aceștia se pregătesc pe Mircea pentru că nava lor școală este în reparații.

În Portul Tomis au venit, pentru a-și lua „La revedere”, părinții tinerilor din echipaj, dar și oficiali din Marina Militară. S-au remarcat atașatul militar al Ambasadei Germaniei la București și primarul municipiului Constanța, social-democratul Decebal Făgădău, care a urcat la bordul navei însoțit de unul din consilierii săi personali.

 

Plecarea a fost precedată de un scurt moment al Fanfarei Militare a Forțelor Navale Române.

Mircea va ajunge mâine în zona Turciei și va trece Bosforul tot mâine, în jurul prânzului.

„A doua zi urmează să intrăm în Dardanele, Marea Egee, și prima acostare va fi pe 12 iunie ora 9,00 în portul Bari, Italia. Următorul port va fi în Muntenegru, Tivad, iar ultimul port va fi în Pireu, Grecia, portul Atena. La acest moment avem la bord 49 de cadeți din Germania și 14 instructori care au venit să se pregătească împreună cu elevii de la Școala de Maiștri Militari de Marină, în număr de 48”, a declarat comandantul Mircea Târhoacă, care a preluat comanda navei în urmă cu câteva zile.

„Marşul de instrucţie ce cuprinde peste 2000 de mile marine, cu o durată de 31 de zile reprezintă o oportunitate deosebită de instruire a cadeţilor români şi germani şi un bun prilej de probare, în cadru competitiv, a calităţilor navei şi a echipajului acesteia”, se arată în comunicat.

Nava Şcoală „Mircea” este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, înaltă de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă totală de 1.750 metri pătraţi. Aceasta a fost construită, în perioada 1938-1939, la Şantierul Naval „Blohm & Voss” din Hamburg, Germania. Din seria sa, mai fac parte navele „Eagle” – SUA, „Gorch Fock I” – Germania, „Gorch Fock II” – Germania şi „Sagres” – Portugalia.

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă