15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialNavigatorii români, între dificultățile cauzate și oportunitățile oferite de pandemia de Covid

Navigatorii români, între dificultățile cauzate și oportunitățile oferite de pandemia de Covid

Aceasta este una dintre concluziile oarecum inedite ale dialogului pe care l-am avut recent cu Adrian Mihălcioiu, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor din România.

Cazul celor cincisprezece membri ai echipajului de pe nava de croazieră ”Navigatorul Mărilor”, aparținând companiei Royal Caribbean, care au intrat în greva foamei, sperând în acest fel că își vor determina angajatorii să le permită debarcarea și plecarea către casă după două luni de izolare pe mare, se îndrepată către o rezolvare fericită, după demersurile conjugate ale Ministerului Afacerilor Externe și ale Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN). În urma demersurilor Consulatului General al României la Miami, cei 15 cetățeni români au renunțat la forma de protest, în prezent aceștia fiind în dialog cu reprezentanții companiei angajatoare în vederea finalizării procedurilor necesare pentru repatriere. Potrivit MAE și SLN, cel mai probabil cei 15 români urmează să revină în țară după data de 21 mai, din Bahamas

”Ne bucurăm pentru faptul că situația de criză a echipajului de pe ”Navigatorul Mărilor” a fost dezamorsată iar colegii au ieșit din greva foamei. Într-adevăr, această formă de protest era o modalitate de a atrage atenția asupra cazului lor însă, în situația de față, aceasta le-ar fi putut periclita starea de sănătate. Dincolo de deciziile operatorului, cazul românilor de pe nava de croazieră are și o determinantă instituțională. Statele Unite, vedem foarte bine, își schimbă de pe o zi pe alta atitudinea, chiar și în materia normativelor sanitare. SUA e o țară imprevizibilă din punctul de vedere al procedurilor influențate de pandemia de Covid-19, iar asta surprinde pe toți cei care s-ar fi așteptat la ceva mai multă stabilitate”, a declarat Adrian Mihălciou, președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor.

1700 de navigatori români așteaptă să vină acasă!

Potrivit liderulu SNL, forul sindical împreună cu oficialii din Ministerul de Externe gestionează în prezent o suită de situații similare celui înregistrat pe nava de croazieră a companiei Royal Caribbean, multe cazuri în care navigatorii români din întrega lume și-au terminat contractele și, în tentativa lor de se întoarce acasă, din pricina restricțiilor de deplasare pricinuite de pandemia de coronavirus, au rămas blocați pe traseu.

”Avem cazul unui navigator, aflat într-un hotel din Malaga, refuzat în ultimele 30 de zile de contract, și care acuză probleme de sănătate, unele afecțiuni la stomac. Sperăm să poată reveni în țară în data de 16 mai, după ridicarea restricțiilor, biletele de avion sunt deja cumpărate. Un alt caz în care demersurile noastre au primit un suport substanțial din partea Ministerului Afacerilor Externe este cel al unui navigator român din Singapore, care trebuia zilele acestea să ajungă în țară din pricina unor grave probleme familiale. La fel, am reușit să trimitem cu microbuzul o echipă de navigatori către Rotterdam, pentru a face schimbul pe navă astfel încât colegii lor români să se poată întoarce în țară. Avem totuși multe alte cazuri nerezolvate încă, navigatori blocați în diverse state, deși contractele de muncă au fost depășite cu două și chiar cu trei luni. În Italia avem foarte mulți colegi care trebuie să revină acasă, pentru a face schimbul de echipaj, și totul depinde de posibilitatea reluării zborurilor, ulterior implementării măsurilor de relaxare socială de după 15 mai”, declară președintele SLN, Adrian Mihălcioiu.

Potrivit liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor, 1700 de români, membrii ai echipajelor navale din întreaga lume, așteaptă în prezent să se întoarcă în țară.

”Pentru navigatorii români din Asia nu avem vești bune, acolo granițele rămân în continuare închise în această perioadă, iar zborurile de avion nu vor fi reluate în curând. La fel, pentru navigatorii din Statele Unite și Brazilia, sunt probleme în ceea ce privește cursele aeriene către țară, oamenii nu sunt acceptați la zbor, vizele le sunt suspendate. Suntem în contact direct și permanent cu toate companiile de navigație care au angajați români și încercăm să rezolvăm în această perioadă situațiile tuturor navigatorilor români, indiferent dacă aceștia sunt sau nu membri de sindicat. Totuși, premise pozitive pentru depășirea în viitorul apropiat a dificultăților și rezolvarea prioritară a urgențelor există doar în ceea ce privește navigatorii români din Europa, aici ajutându-ne distanța, alternativele de transport și mai ales perspectiva armonizării măsurilor de relaxare socială”, precizează Adrian Mihălcioiu.

Criza aduce cu sine nu doar probleme ci și noi oportunități pentru navigatorii români

În ciuda problemelor cu care se confruntă în prezent, personalul navigant care așteaptă soluții pentru revenirea în țară, restricțiile mondiale din domeniul serviciilor maritime nasc noi oportunități pentru profesioniștii români. Astfel, în afara navigatorilor care se întorc în țară pentru urgențe medicale sau de familie, întreg personalul navigat aflat la final de contract revine în România în procedură de schimb, asta însemnând că fiecărui marinar ajuns în țară îi corespunde un altul care pleacă pentru a-i prelua sarcinile de serviciu. În atare condiții, având în vedere faptul că România anunță o relaxare a restricțiilor de circulație după data de 15 mai, sute de navigatori români vor fi ofertați de către companiile din întrega lume pentru a lua locul colegilor din Ucraina sau Filipine, două mari bazine de recrutare a personalului navigant supuse încă unor cadre normative restrictive în perioada pandemiei de Covid.

”Navigatorii români ar trebui acum să stea în stand-by, să fie pregătiți și în contact permanent cu companiile de crewing, pentru că se prefigurează o cerere mai mare de schimb în perioada următoare, tocmai datorită faptului că multe dintre țările ce furnizau în mod obișnuit personal navigant sunt blocate. India este blocată, China este blocată, Filipine și Ucraina de asemenea. În aceste condiții, România, alături de Polonia, Lituania și Letonia, este una din țările care poate compensa în parte acest deficit de personal de pe piața muncii. Ținând cont de faptul că 45% din capacitatea mondială de transport maritim este deservită de armatori europeni, numărul navigatorilor de pe continent fiind în prezent de maxim 10% din necesarul mondial de 2 milioane de oameni pe piața muncii, este foarte posibil ca numărul ofertelor de muncă să crească semnificativ în următoarea perioadă”, a mai declarat președintele SNL, Adrian Mihălcioiu.

Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă