7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSocial"Niciodată singur", campanie umanitară în sprijinul vârstnicilor izolaţi

“Niciodată singur”, campanie umanitară în sprijinul vârstnicilor izolaţi

Această acţiune care cuprinde vizite de socializare şi sprijin practic la domiciliul unor vârstnici izolaţi şi activităţi şi companie în cămine de bătrâni, precum şi acordarea de ajutor material.

Potrivit unui material prezentat miercuri în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Alba, campania “Niciodată singur” luptă împotriva izolării sociale şi a sentimentului de singurătate în rândul bătrânilor din judeţ.

Campania cuprinde vizite de socializare şi sprijin practic la domiciliul vârstnicilor, incluzând, de exemplu, ajutor practic pentru realizarea cumpărăturilor.

Nu vor fi uitaţi nici vârstnicii din centrele rezidenţiale, unde “orele lungi petrecute singuri sunt cele mai grele”. Aceştia vor fi vizitaţi de voluntari care îi vor implica în activităţi care îi vor mobiliza fizic, mental, dar mai ales emoţional.

Se are în vedere şi oferirea de ajutor material vârstnicilor săraci.

Zeci de vârstnici vor participa, alături de voluntari, la excursii de o zi, sau la “mesele de duminică în familie”.

Voluntarii implicaţi în această campanie vor oferi două ore săptămânal vârstnicilor care vor beneficia de acest proiect şi vor realiza două vizite pe lună în căminele de bătrâni, informează AGERPRES.

Cele mai citite

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...
Ultima oră
Pe aceeași temă