10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialNumărul persoanelor cu loc de muncă, în scădere alarmantă

Numărul persoanelor cu loc de muncă, în scădere alarmantă

Procentul rămâne sub ţinta fixată pentru 2020, care prevede o rată de ocupare de minimum 70%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Statisticile privind ocuparea sunt mai slabe dacă se ia în calcul întreaga populaţie din România considerată în vârstă de muncă, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani.

La această categorie, gradul de ocupare a ajuns în primul trimestru la 63,1%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de ultimul trimestru al anului trecut.

În primul trimestru al anului 2018, populaţia activă a României era de 8,891 milioane persoane, din care, 8,477 milioane erau ocupate şi 414.000 erau şomeri.

Din categoria celor care lucrau, 6,417 milioane de persoane aveau statutul de salariaţi, iar 2,06 milioane de persoane erau patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi şi membri ai unei societăţi agricole sau ai unei cooperative neagricole.

Pe categorii de vârstă, există diferenţe mari în privinţa ratei de ocupare. Indicatorul înregistra cel mai înalt nivel la categoria de vîrstă 25-54 de ani, cu o rată de ocupare de 79%, în timp ce 43,9% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 55 şi 64 de ani erau activi pe piaţa muncii.  

Rata de ocupare a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani a fost de 23,4%, iar cea mai mică rată de ocupare, de 8,1%, era în rândul persoanelor cu vârsta de cel puţin 65 de ani, potrivit datelor INS.

În ceea ce priveşte şomajul, rata generală a stagnat la 4,7%. Cea mai înaltă rată, de 19,7%, s-a înregistrat în rândul tinerilor, din categoria de vârstă 15-24 de ani, din mediul urban.

În 2017, rata de ocupare medie a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din România a crescut la 68,8%, de la 66,3% în anul precedent.

 

Cele mai citite

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Taylor Swift, atac la adresa lui Kim Kardashian? “thanK you aIMee”

Swift, în vârstă de 34 de ani, și-a surprins fanii în primele ore ale zilei de 19 aprilie, după ce a lansat un album...
Ultima oră
Pe aceeași temă