10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialO elevă de 18 ani și-a lovit cu mașina trei colegi care...

O elevă de 18 ani și-a lovit cu mașina trei colegi care mergeau la școală

Accidentul a avut loc în Sinaia, în apropierea Colegiului ”Mihail Cantacuzino”. Aici, trei elevi au fost loviţi de o maşină în timp ce mergeau pe aleea care duce spre liceu.

Maşina care i-a lovit pe adolescenţi era condusă de o elevă în vârstă de 18 ani, care a obţinut permisul de conducere în urmă cu două săptămâni.

”Conducătoarea auto are 18 ani, tot elevă. Un autoturism a acroşat trei pietoni, elevi ce se aflau pe aleea din faţa liceului. Cei trei sunt în ambulanţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Marian Popescu.

La rândul său, directorul Ambulanţei Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că echipajele medicale acordă îngrijiri medicale, cei trei elevi suferind traumatisme.

”Sunt două fete de 17 ani, una cu traumatism cranian minor şi cealalată a suferit un traumatism abdominal. Un băiat de 18 ani a suferit traumatisme cranian şi facial. Vor fi transportaţi la spital”, a declarat Nicolae.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Pantaloni scurți de damă. Descoperiți inspirații de vară de la Reserved

Vara fără pantaloni scurți este ca și cum ai merge la film fără popcorn. Pe scurt - nu are rost. Când căldura doboară, pantalonii...
Ultima oră
Pe aceeași temă