15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialO șoferiță care a vrut să parcheze pe trotuar a dărâmat o...

O șoferiță care a vrut să parcheze pe trotuar a dărâmat o poartă care a căzut peste pietoni

Încercând să parcheze, șoferița a dărâmat o poartă metalică, ce s-a prăbuşit peste un grup de pietoni aflaţi pe trotuar.

Conform unor surse, accidentul s-a produs în apropierea şcolii gimnaziale nr. 1 din Buzău, iar şoferiţa care l-a produs ar fi directoarea unităţii de învăţământ, Monica Gheorghe.

“Au fost mobilizate patru echipaje ale Ambulanţei, precum şi unul SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple. Sunt cel puţin şapte victime, dar situaţia este în dinamică”, a declarat, iniţial, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, precizând că a fost declarat plan roşu de intervenţie.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Mihai Drăghiciu, a precizat că este vorba de un accident cu şapte victime.

Conform acestuia, o femeie ar fi acroşat o poartă metalică în momentul în care a executat o manevră de parcare pe trotuar, iar poarta s-a prăbuşit peste persoanele aflate în apropiere.

În urma accidentului, şase pietoni au fost răniți (cinci femei şi un bărbat), iar şoferiţa a suferit un atac de panică.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă