Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Vă spun din nou bun găsit dintr-o Românie plină de surprize

Vă spun din nou bun găsit dintr-o Românie plină de surprize

Oglinda de care avem nevoie

Vă spun din nou bun găsit dintr-o Românie plină de surprize. Călătorul poate să întâlnească uneori semnificații care să-l pună pe gânduri. Hai să vă dau un exemplu concret din Oradea, de la Muzeul Farmaciei.

Dan Gheorghe 0 comentarii

Aproape de centrul orașului găsiți acest obiectiv, la parterul unei clădiri pe cât de impozantă, pe atât de îngreunată de ani. Ghidul ne vorbește despre Ordinul Mizericordienilor, cei veniți în acest oraș încă de la 1760, și care au pus bazele unui spital, la început cu 22 de paturi, în care erau tratați toți oamenii, indiferent de rangul, de etnia sau de starea lor materială.

Pacienții nu plăteau nimic pentru tratamente, pentru că acești călugări, despre care ni se spune că își aveau obârșia tocmai în îndepărtata Spanie, se îngrijeau ei înșiși de strângerea fondurilor necesare bunei funcționări a întregului sistem de sănătate pe care îl creaseră pe malul Crișului Repede.

Spitalul avea și o farmacie. Care se numea – poartă și azi același nume – Rodia. De doi ani încoace nu mai îndeplinește această funcțiune, ci o alta, la fel de importantă, cea de muzeu. Mă aflu alături de Cronicarii Digitali, un proiect susținut de Institutul Național al Patrimoniului.

- Bun, călugări, dar totuși numai atât, având în vedere ce au creat aici?

Gazda, cea care ne îndrumă pașii de-a lungul și de-a latul spațiilor unde erau cândva medicamente și nu numai, subliniază un aspect. Călugării aveau pregătire în domeniul leacurilor, dar nu cele băbești, ci din sfera științei medicale. Ca atare, vedem un așezământ bine organizat.

Avea un laborator, căruia i se spunea Bucătărie. Și un Acvarium, în pivniță, unde se păstrau sărurile lichide. Și un ierbar, în pod.

Mobilierul a fost recondiționat în anii din urmă, însă cel puțin unele componente au o istorie de-a dreptul impresionantă. Gândiți-vă că atingeți dulapuri, sertare și sofisticate mese, ele însele cu o serie de facilități, concepute între 1793 și 1795.

Ce să mai spui de feluritele aparate, fie de preparare, fie de măsurare a dozajelor. Forme și alcătuiri de componente metalice, din lemn sau din sticlă, dintre cele mai neobișnuite.

Remarcabilă este participarea comunității din Oradea la alcătuirea Muzeului, pentru că vezi aici o serie de lucruri despre care ni se spune că provin din colecții private. Deci localnicii au vrut să îmbăgățească un patrimoniu demn de a uimi vizitatorii. Mie, cel puțin, mi-e clar că și-au atins scopul!

Am lăsat la urmă un detaliu care mi-a atras în mod deosebit atenția. Ghidul ne arată un dulap, special. A fost dintotdeauna așa, în cadrul acestei farmacii.

- Este locul unde se păstrau otrăvurile, vine explicația.

Despre seif. Da, sună concret elementul care să ne facă să înțelegem un punct sensibil pe harta vizitei noastre. Are două uși. Acum poți să le deschizi fără opreliști, că nu mai e nimic înauntru.

- A, ba da, e ceva!

Exclamă unul dintre colegii mei de călătorie. Oglinda. Ca să mă fac înțeles, suprafața care îți reflectă propria imagine se află, foarte curios, tocmai în partea interioară a uneia dintre deschizături.

Nu, nici pe departe să fie o greșeală a meșterului care a confecționat Seiful, vine imediat lămurirea. E o chestiune mai degrabă psihologică. Oglinda, ca ultimă barieră între viață și moarte.

- Cum deschizi, dai nas în nas cu tine însuți...

Să ne închipuim ce s-ar fi putut întâmpla în imemorialele timpuri. Deținătorul de facto al cheii, sau poate cineva care, premeditat, a devenit stăpân peste zăvor, deschide lumea tenebrelor cu scopul de-a se sinucide. Și, pe neașteptate, dă cu ochii – peste cine? - peste el însuși.

Se privește. Și în acel moment e posibil ca în sufletul celui ce credea că se află în fața unei bariere de netrecut să răsară pe dată un răspuns.

Concluzia e clară. Propria-ți imagine sporește șansa ca planul inițial să fie pur și simplu dat peste cap. Gândurile negre să se risipească. Viața să câștige!

Revin cu ideea de început a rândurilor mele. Că în România găsești atâtea locuri pline de învățăminte. Farmacia din Oradea este, fără doar și poate, unul dintre ele.

Știți la ce mă gândesc în finalul acestei descrieri? Las la o parte ideea cu suicidul. Extind, în schimb, plaja negativelor gânduri, planuri, cu care unii – puțini, mulți, din păcate, mulți – se trezesc dimineața.

Adică ceva de genul pe cine să înjurăm, să lovim, să săpăm, să dăm afară. La câtă răutate e în lumea asta, și o vezi în fiecare zi, sub orice fel de izbucnire, mai că îmi vine să spun de câte oglinzi avem nevoie...

Comentarii

loading...