7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăSocialOlguța Vasilescu: Nu vor mai fi motive pentru diminuarea sporurilor la medici

Olguța Vasilescu: Nu vor mai fi motive pentru diminuarea sporurilor la medici

Olguța Vasilescu a mai precizat că prin această ordonanţă se încearcă aplicarea unitară a legii, informează Mediafax.

Ministrul muncii a declarat că, în urma analizelor, s-a observat că există cel puţin 7.000 de persoane ale căror venituri au fost mai mici, jumătate dintre aceste persoane fiind în doar trei spitale.

“Asta înseamnă că legea nu s-a aplicat unitar. Că fiecare manager a făcut cum a crezut el mai bine. (…) Ce am făcut acum prin această ordonanţă de urgenţă sau, mai bine zis, ce vom face mâine (miercuri -n.r.), când o să intre ordonanţa de urgenţă, ne asigurăm că nu mai lăsăm la subiectivismul oricărei, încercăm să le luăm cât mai mult din prerogative celor care le aveau”, a declarat ministrul Muncii, la TVR.

În urmă cu o săptămână, în urma discuţiilor de peste 11 ore cu sindicaliştii din sănătate, miniştrii Muncii şi Sănătăţii anunţau modificarea legii salarizării.

 “Aceste modificări vor viza strict modul de acordare a sporurilor (..) Una dintre măsurile importante este scoaterea gărzilor de medici şi asistente în afara plafonlui de 30%. Nu vor mai fi motive pentru diminuare a sporurilor la medici, această categorie va avea certitudinea că toate gărzile efectuate vor fi plătite. Guvernul a luat decizia ca pentru spitalele de monospecialitate, spitalele de psihiatrie, tuberculoză , dar şi anumite servicii judeţene de ambulanţă, cum ar fi Ambulanţa Bucueşti, să se permite în condiţiii bine justificate o suplimentare a sporurilor determinate de specificul acestor specialităţi, aprobare care se va face prin hotărâre de Guvern. (…) Sunt deja mai multe revendicări care au fost rezolvate. S-a solicitat ca moaşele să fie asimilate activităţii de asistente, pentru a benficia de o creştere a salariilor până în anul 2022”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a mai spus atunci că o altă modificare importantă este că se acordă sume compensatorii pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de luna februarie 2018, suma compensatorie urmează să se acorde integral.

Cele mai citite

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...
Ultima oră
Pe aceeași temă