6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialOlguța Vasilescu: "Regulamentul de sporuri se lucrează la Ministerul Sănătăţii, nu la...

Olguța Vasilescu: “Regulamentul de sporuri se lucrează la Ministerul Sănătăţii, nu la noi”

“Întrebaţi Ministerul Sănătăţii pentru că regulamentul de sporuri se lucrează de către Ministerul Sănătăţii. Ministerul Muncii a dat o lege, au fost majorări, cred că nu poate nimeni să conteste nimeni majorările din sistemul de sănătate. Mai departe ce se întâmplă cu regulamentul de sporuri să comunice … 97 la sută dintre cei cărora li se aplică legea salarizării o apreciază pentru că au creşteri salariale. În ceea ce priveşte sporurile din sănătate, acolo este un regulament de sporuri separat care se face de către Ministerul Sănătăţii. Nu prea are legătură cu legea”, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. 

Zeci de angajaţi ai Institutului de Pneumofiziologie “Marius Nasta” din Capitală, biologi, asistente, personal administrativ, dar şi medici, au protestat, miercuri, pentru a patra oară în ultima săptămână, în curtea unităţii spitaliceşti, fiind nemulţumiţi de reducerea sporurilor.

“S-a primit o notă internă conform căreia fiecare secţie va primi un spor diferenţiat. Vreau să vă spun că noi nu luăm bacilii diferenţiat. Îi înghiţim pe toţi la fel. (…) Pe dispensare, noi avem pacienţi netrataţi, nediagnosticaţi, noi nu ştim dacă ei sunt eliminatori de bacili şi de la noi se face triajul către secţiile de spital. Joi sau vineri vom primi fluturaşii, dar din câte am înţeles, vor fi fără spor”, a explicat una dintre angajatele spitalului. 

Aceasta a adăugat că protestele vor continua şi în zilele următoare, precizând că managerul institutului este principalul răspunzător pentru această situaţie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă