22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSocialPacienţii cu hepatită C riscă să rămână fără tratament

Pacienţii cu hepatită C riscă să rămână fără tratament

„Deși președintele CNAS a declarat public că au fost inițiate demersurile pentru negocierile noului contract cost-volum-rezultat, până la acest moment autoritățile nu au informat în niciun fel pacienții despre forma și modul în care se va desfășura acest nou contract. Atragem atenția cu privire la riscul păstrării actualelor prevederi, situație în care pacienții nu au acces la toate terapiile inovatoare din piață. Considerăm că această problemă poate fi reglată prin implementarea unui sistem în care să existe mai mulți câștigători”, declară Marinela Debu, președinte APAH-RO.

În același timp, Asociaţia atrage atenţia că o întârziere a procedurilor privind implementarea noului contract cost-volum-rezultat este inevitabilă în acest moment, ceea ce va duce automat la întreruperea tratamentului pentru pacienții cu hepatită C.

“Sperăm ca autoritățile competente să trateze cu toată seriozitatea propunerea APAH-RO, făcută în repetate rânduri, în ceea ce privește încheierea contractelor pe perioade mai lungi (mai mult de un an) pentru a exista predictibilitate. Reamintim faptul că în luna septembrie a anului trecut a existat în cadrul CNAS inițiativa de modificare a reglementărilor privind contractele cost-volum-rezultat (Proiectul de Ordin al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 3/1/2015 privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere și monitorizare a modului de implementare și derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat). Au trecut aproape cinci luni de la dezbaterea organizată de către CNAS, iar rezultatele, respectiv intențiile autorităților cu privire la viitorul contract-cost-volum-rezultat, nu sunt publice” – avertizează APAH-RO.

 

 

 

Elena Marinescu
Elena Marinescuhttp://elena-marinescu
Elena Marinescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Cristiano Bergodi, OUT de la Rapid! Cine preia interimatul în Giulești

Rapid București s-a despărțit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape...

Corina Crețu: “Simplificarea regulilor PAC reprezintă un pas înainte”

Corina Crețu, europarlamentar și fost comisar european pentru politica regională, aduce în discuție necesitatea de a simplifica regulile Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii...

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă