10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialParadoxul societății actuale. Tinerii sunt mai pesimiști ca vârstinicii în privința viitorului

Paradoxul societății actuale. Tinerii sunt mai pesimiști ca vârstinicii în privința viitorului

Persoanele de 35 de ani sunt mai puţin optimiste cu privire la viitor decât cele de 55 de ani, iar acest lucru sfidează logica, se arată într-o analiză a Saxo Bank.

“Va rog să-mi explicaţi cum se poate ca un om de 35 de ani să fie mai puţin optimist cu privire la viitor decât unul de 55 de ani! Sfidează logica, natura şi raţiunea. Este cazul tinerilor care simt durerea actualei realităţi economice: este greu să găseşti un loc de muncă decent sau chiar un interviu pentru un loc de muncă atunci când ai nevoie de un doctorat ca să poţi începe. Tinerii sunt tot mai îndatoraţi de costurile educaţiei şi sunt excluşi de la posibilitatea de a urca pe scara proprietăţii imobiliare”, susţine Steen Jakobsen, economist şi CIO la Saxo Bank.

În afară de asta, spune el, tehnologia cu care au crescut nu-i eliberează, ci le oferă doar distracţii fără sens în spaţiul social media.

“Am permis economiei bazate pe piaţă să fie înlocuită de politica intervenţionistă a băncii centrale, o înfrângere a agendei globalizatoare, aproape nicio discuţie legată de modul de soluţionare al inegalităţii, crearea celor mai nefericiţi tineri din istoria modernă şi am permis monopolurilor să se dezvolte în câteva sectoare de creştere care au performanţă – deseori numai în detrimentul altora. Asta nu înseamnă că nu există opţiuni sau că nu există speranţă. Aşa cum răposatul Stephen Hawking a remarcat la un moment dat: ‘Am observat că oamenii care cred că totul este predestinat şi nimic nu mai poate fi schimbat, tot se asigură înainte să traverseze drumul’. Noi suntem la drumul acela”, a mai arătat oficialul Saxo Bank.

El este de părere că trebuie să ne asigurăm, dar avem nevoie şi să acceptăm că acesta e finalul unui ciclu ca niciun altul şi că viitorul nu va fi o extensie a trecutului recent.

“Ne aflăm într-un mediu care se schimbă rapid, unde lumea riscă să se divizeze în noi sfere de influenţă conduse de China şi SUA, unde am putea să ne îndreptăm către o ‘iarnă a sectorului tehnologic’ pe măsură ce sunt iniţiate reglementările şi acţiunile de conformitate necesare şi unde tineretul – din fericire – va decide rezultatul în cifre, în voturi şi în acţiune”, a mai arătat Jakobsen.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă