20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialPaștele, în zodia Stării de Urgență: Cu gândul la Dumnezeu și cu...

Paștele, în zodia Stării de Urgență: Cu gândul la Dumnezeu și cu ochii pe Ordonanțele Militare!

Atât Biserica Ortodoxă Română cât și Grupul pentru Comunicare Strategică au pregătit din timp seturi de îndrumări pentru credincioșii cărora le solicită imperativ să respecte reglementările în vigoare și să rămână acasă chiar și de Înviere, autoritățile revenind în ultimele două zile asupra măsurilor de relativă relaxare încercate prin protocolul dintre M.A.I și B.O.R care a produs vii reacții publice.

Slujbele se vor desfășura în bisericile închise iar enoriașii vor putea urmări ceremonialul la televizor sau online, iar la miezul nopții vor putea ieși cu o lumânare aprinsă în fața locuințelor.

Decalogul pascal al Bisericii Ortodoxe pentru clerici și credincioși

Întrucât Sfântul Sinod a stabilit că slujbele de Sfintele Paşti să fire săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea mirenilor, pentru a oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, urmare a consultării cu Ministerul Afacerilor Interne, Biserica Ortodoxă Română a stabilit inițial un set de instrucțiuni aduse în atenția parohiilor şi mănăstirilor din întreaga țară. 10 dintre aceste instrucțiuni se constituie într-un adevărat Decalog administrativ al Sărbătorilor Pascale.

1. Spovedania şi împărtășirea credincioşilor se pot săvârşi doar la domiciliu. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate.

2. Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită „Paşti”, va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, „Paştile” vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult. Personalul deservent va purta mască şi mănuşi de protecţie.

3. Accesul la aceste locuri speciale din afara lăcaşurilor de cult se va organiza în zilele premergătoare Sfintelor Paşti (vineri şi sâmbătă, înainte de noaptea Învierii), respectându-se aceleaşi reguli sanitare ca şi în magazinele alimentare (mască sanitară, distanţă socială de 2 metri, marcată în faţa locului special amenajat).

4. Pentru credincioșii vârstnici şi bolnavi, „Paştile” vor fi distribuite la domiciliu de către voluntari, vineri şi sâmbătă sau în prima zi de Paşti. Voluntarii vor purta mască şi mănuşi de protecţie, precum şi ecuson nominal, semnat şi ştampilat de către fiecare parohie.

5. Pentru a nu fi întreruptă tradiţia începută în anul 2009, privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim, mai ales în această perioadă în care speranţa şi lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercaţi de izolare sau de boală, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă, 18 aprilie 2020, spre seară, şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, delegații ce vor purta măști şi mănuşi de protecţie şi vor respecta distanţa socială de 2 metri. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioșilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare.

6. Rânduielile liturgice și tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârșesc doar de către slujitorii bisericești, fără participarea fizică a credincioşilor mireni. Astfel, în Vinerea Mare (17 aprilie 2020), seara, după slujba Prohodului Domnului, biserica va fi înconjurată o singură dată de către slujitorii bisericești prezenți, dar fără participarea credincioşilor mireni.

7. Slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 00.00 din noapte, deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor. În acest sens, imediat după chemarea ”Veniți de primiți lumină!” şi cântarea ”Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule”, se va citi Sfânta Evanghelie, se rosteşte binecuvântarea „Slavă Sfintei…”, după care clericii vor cânta de trei ori troparul ”Hristos a înviat!”, se va cădi spre cele patru puncte cardinale şi se va rosti ectenia mare, apoi toţi clericii vor intra în biserică, pentru continuarea Canonului Învierii şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii.

8. La ora 00.00 din noapte, în timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanța de 2 m, cu salutul pascal ”Hristos a înviat!” și răspunsul ”Adevărat a înviat!”, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare.

9. În prima zi de Paşti, începând cu ora 06.00 dimineața, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile”, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).

10. Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, dar fără participarea credincioşilor mireni.

Cancelaria Sfântului Sinod atrage atenția asupra faptului că orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, subliniind, în timpul stării de urgență, obligaţia tuturor de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat.

Grupul de Comunicare Strategică, precizări suplimentare în privința conduitei sociale de Paști

Setul de reguli comunicat de către reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române completează, practic, tabloul comportamentelor sociale tolerate în perioada Sărbătorilor Pascale, tablou asupra căruia s-a exprimat în mod explicit și Grupul de Comunicare Strategică, printr-o notă explicativă referitoare la situații punctuale privind respectarea măsurilor de distanțare socială în perioada Sfintelor Paști.

Potrivit GDS, cetățenii pot merge la părinți pentru a le duce produse pentru masa de Paște, respectând însă prevederile ordonanțelor militare și având asupra lor cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care se bifează punctul 4, motive justificate, dar nu își pot vizita părinții pentru a lua cu ei masa de Paște, prin Ordonanțele Militare nefiind permise vizitele de curtoazie ci doar deplasarea pentru aprovizionarea rudelor care nu se pot aproviziona singure cu produsele necesare.

De asemenea, este interzis mersul la cimitir, cu lumânarea aprinsă, în noaptea de Înviere, ordonanțe militare permițând doar slujbe de înmormântare / cununie / botez desfășurate cu un număr redus de persoane (maximum 8).

O altă interdicție stabilită prin normativele stării de urgență vizează ascultarea slujbei de Înviere din stradă, această dorință neputând fi fi invocată ca motiv legitim pentru deplasare în afara locuinței, în condițiile în care rămânerea în stradă a mai multor persoane cu intenții similare ar putea duce la formarea unor grupuri mai mari de trei persoane și implicit la încălcarea prevederilor Ordonanțelor Militare numărul 2 și 4.

Cetățenii vor putea, totuși, să iasă în proximitatea caselor, în afara curții, și în fața blocurilor, pentru a primi lumina de la voluntarii cu care Patriarhia Română colaborează în acest an, cu condiția respectării regulilor de distanțare socială, a evitării aglomerațiilor în casa scării imobilului ori a formării de grupuri mai mari de trei persoane.

Nu sunt permise nici ascultarea slujbei din interiorul mașinilor parcate în vecinătatea instituțiilor de cult, nici ieșirile în parcuri sau grătarele la iarbă verde în zone care permit aglomerări umane.

Acord modificat între MAI și BOR

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri seară, că acordul dintre MAI şi BOR a fost modificat, astfel încât să se respecte distanţarea socială şi ordonanţele militare. Astfel, slujbele de Înviere vor avea loc fără credincioşi, iar Sfintele Paşti şi Lumina sfântă se împart la domiciliile credincioşilor, la solicitarea acestora. Iată și ce prevede noua înțelegere dintre cele două structuri:

1. Slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor Bisericii Ortodoxe Române şi prevederilor din ordonanţele militare privind reuniunile publice şi distanţarea fizică, fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult.

2. Pâinea binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită Paşti (sfinţită joi, 16 aprilie 2020), va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi voluntarii din parohie, vineri, 17 aprilie 2020 şi sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 08.00 – 17.00, şi în prima zi de Paşti, între orele 06.00 –12.00, la solicitarea credincioşilor.

3. Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.

4. Clericii din fiecare parohie, ajutaţi de un număr de maximum 5 voluntari cu echipament de protecţie (mască şi mănuşi), în calitate de organizatori, vor asigura distribuirea Paştilor sau a Sfintei Lumini, respectând reglementările prevăzute în ordonanţele militare, având asupra lor cartea de identitate şi, ca semn distinctiv, banderolă albă pe braţ, precum şi un ecuson cu date de identificare, ştampilat de parohie.

6. Credincioşii vor primi Paştile sau Sfânta Lumină din pragul casei ori de la fereastră, fără a ieşi în stradă, iar în zona locuinţelor multifamiliale acestea vor fi înmânate unui reprezentant desemnat de Asociaţia de proprietari sau de chiriaşi, care va purta echipament de protecţie (mască şi mănuşi).

7. În spitalele unde nu există preot de caritate, cadrele Ministerului Afacerilor Interne aflate în misiune în noaptea de Înviere vor distribui Sfânta Lumină acestor unităţi, precum şi centrelor sociale şi centrelor de carantină.

8. Structurile coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne (Poliţie, Poliţie de frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie locală şi cadrele Ministerului Apărării Naţionale) vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare privind eliminarea riscului de răspândire a noului coronavirus.

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Modificări ale liniilor STB 90 și 201

Începând de sâmbătă, 30.03.2024, traseele liniilor urbane 90 și 201 se comasează, urmând ca noul traseu organizat între terminalele „Arena Națională” și „Semănătoarea” să...

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....
Ultima oră
Pe aceeași temă