13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialPeste 10.000 de tineri, pe 1.600 de locuri

Peste 10.000 de tineri, pe 1.600 de locuri

Numărul băieţilor înscrişi este mai mare decât cel al fetelor, însă aceştia vor candida pentru aceleaşi locuri, toţi având şanse egale.

“Până pe 15 iunie, termenul limită, pe cele 1.600 de locuri la şcolile de agenţi de poliţie s-au înscris 10.363 de candidaţi (8.249 candidaţi pe 1.300 de locuri, la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi 2.114 pe 300 de locuri la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca). Cei mai mulţi candidaţi sunt băieţi, respectiv 5.734. Aceştia vor candida pe aceleaşi locuri cu fetele, toţi având şanse egale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Test grilă la limba română și o limbă străină

Pentru a fi admişi într-una dintre şcolile de poliţie, candidaţii trebuie să treacă de testarea psihologică şi de probele fizice. IGPR anunţă că în acest an, criteriul privind înăţimea a fost abrogat, motiv pentru care orice candidat care şi-a dorit să parcurgă etapele concursului a putut să îşi depună dosarul.

“În această perioadă, candidaţii se află în etapa de evaluare psihologică şi examinare medicală, urmând ca, în perioada 24 august – 3 septembrie 2018, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca să organizeze concursul de admitere. Evaluarea performanţei fizice a candidaţilor la şcolile de poliţie se face prin parcurgerea unui traseu practic-aplicativ”, informează IGPR.

Totodată, probele de verificare a cunoştinţelor vor consta într-un test grilă la disciplinele limba română şi limba străină, iar durata studiilor va fi de un an.

 

 

 

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă