7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSocialPeste 2.000 de urşi din România vor fi ucişi

Peste 2.000 de urşi din România vor fi ucişi

Ministerul Mediului propune uciderea a peste două mii de urşi bruni, adică o treime dintre cei existenţi ar trebui ucişi în următorii zece ani pentru a ajunge la un număr “optim”, informează Digi24.

Strategia Ministerului Mediului este pusă în dezbatere publică. România e în prezent ţara europeană cu cea mai numeroasă populaţie de urşi, estimată la 6.500 de exemplare, dar specialiştii din minister consideră că nu ar trebui să fie mai mult de 4.000. Altfel, se arată în strategie, vom avea în continuare animale care vin peste oameni, în oraşe, sau urşi care atacă fermele şi stânele ciobanilor.

Planul prevede şi relocarea unor familii întregi de urşi, acolo unde aceştia fac probleme, dar şi despăgubirea celor cărora urşii le-au trecut pragul. Ministerul va stabili anual câte exemplare pot fi împuşcate, dar şi în ce zone.

Organizaţiile de mediu se opun deja planului şi spun că, de fapt, se dă drumul la o vânătoare de trofee, în condiţiile în care urşii reprezintă o specie protejată. În plus, ar trebui luate măsuri pentru ca oamenii şi urşii să coexiste şi să se intervină punctual, doar atunci când nu mai există alte soluţii, pentru eliminarea urşilor.

Cele mai citite

Florida: Ron de Santis a semnat un proiect de lege care va interzice minorilor sub 14 ani să aibă conturi de rețele sociale

Guvernatorul republican al statului Florida, Ron de Santis, a semnat, luni, un proiect de lege care va interzice minorilor de sub 14 ani sa...

Gestionarea culturii de lucernă pentru randamente maxime

Cultura de lucernă are un rol important în agricultura modernă, prin multiplele sale beneficii. Lucerna (Medicago sativa) este o plantă furajeră perenă, din familia...

Se schimbă legea creditelor. Dobânzile nu pot fi mai mult decât dublul sumei împrumutate

Legea care plafonează dobânzile practicate de instituțiile financiare nonbancare și limitează creanțele pe care le solicită recuperatorii a fost votată azi în plenul Camerei...
Ultima oră
Pe aceeași temă