10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSocialPeste 42.000 de permise de conducere ridicate în perioada sezonului estival

Peste 42.000 de permise de conducere ridicate în perioada sezonului estival

Poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii de frontieră au intervenit, în perioada sezonului estival, la peste 212.000 de evenimente, fiind aplicate aproape 600.000 de sancţiuni contravenţionale, informează Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat transmis vineri.

Conform sursei citate, pe cele mai aglomerate drumuri naţionale şi autostrăzi au fost prezenţi, zilnic, peste 1.500 poliţişti rutieri, ale căror principale obiective au fost fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor rutiere grave. Pentru încurajarea unui comportament prudent la volan care să nu pună în pericol vieţile omeneşti, echipajele de poliţie rutieră au acţionat, în medie, cu 110 aparate radar pe zi.

În acelaşi context, Inspectoratul General de Aviaţie a asigurat resursa de zbor pentru 18 misiuni de monitorizare a traficului rutier.

Acţiunile organizate pentru creşterea nivelului de siguranţă rutieră au avut ca rezultat constatarea a 8.439 de infracţiuni (mai mult cu 335 faţă de perioada similară din 2018) şi 447.726 sancţiuni contravenţionale (în creştere cu 8.760), fiind aplicate amenzi în valoare de peste 155 milioane de lei (în creştere cu 19 milioane lei), precizează sursa citată.

Pentru depăşirea vitezei legale pe drumurile publice au fost constatate 143.887 de abateri, cu peste 5.600 mai mult faţă de perioada similară a anului trecut.

În total, în perioada menţionată, au fost reţinute 41.962 de permise de conducere, cu peste 20% mai multe faţă de anul trecut, dintre care 6.636 pentru şoferi aflaţi sub influenţa alcoolului.

În perioada sezonului estival, la nivelul structurilor MAI au fost depistaţi 916 urmăriţi naţional şi 228 urmăriţi internaţional, iar 10.391 de autori au fost prinşi în flagrant.

La nivelul Poliţiei de Frontieră au fost constatate peste 2.300 de contravenţii, fiind aplicate amenzi în valoare de 1.262.120 lei, în creştere cu aproape 50%, arată MAI.

Jandarmeria Română a asigurat măsurile de ordine publică în cazul a aproximativ 7.800 de manifestări cultural artistice, sportive, de protest sau religioase.

Dispozitivele de siguranţă publică şi patrulare au fost adaptate astfel încât să se asigure o prezenţă activă, la vedere, în stradă, fiind desfăşurate peste 10.000 de misiuni de ordine publică. Numărul patrulelor a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu peste 10%, fiind în medie 2.579 pe zi, informează Ministerul de Interne.

Cele mai citite

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă