11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialPrimăria Sectorului 4 a majorat taxa pentru salubrizare

Primăria Sectorului 4 a majorat taxa pentru salubrizare

“În cursul şedinţei extraordinare de ieri a Consiliului Local sector 4, convocată la cererea domnului primar, a avut loc un nou episod prin care se loveşte în buzunarul contribuabililor şi adânceşte haosul din domeniul impozitelor şi taxelor locale. Sub pretextul unei proiect de hotărâre depus de acoliţii de la PMP – ALDE – PPUsl privind instituirea şi încasarea taxei de salubrizare, primarul Băluţă caută o soluţie de salvare a propriei imagini, după ce la sfârşitul anului trecut, cu ajutorul aceleiaşi monstruoase coaliţii PSD-ALDE-PMP-PPUsl, a promovat o altă hotărâre prin care taxa de salubrizare a fost stabilită la 12 lei / persoană / lună şi la 80 lei / persoana juridică / lună (Hotărârea nr. 347 din 18 decembrie 2017)”, se arată într-un comunicat de presă al preşedintelui PNL, Sector 4, Răzvan Sava.

Astfel, prin textul normativ adoptat luni, cuantumul taxei de salubrizare se stabileşte la nivelul de 6 lei /persoană / lună, pentru persoanele fizice cu venituri nete sub 2.000 lei, şi la 9,6 lei / persoană / lună, pentru persoanele fizice cu venituri nete peste 2.000 lei.

Potrivit PNL, acelaşi act normativ conţine o altă prevedere, respectiv că pentru clădirile cu o suprafaţă ocupată la sol mai mare de 2.000 mp, cuantumul taxei rămâne neschimbat.

 “Partidul Naţional Liberal cere public primarului sectorului 4, domnul Daniel Băluţă, să justifice în ce fel nivelul veniturilor unei persoane şi suprafaţa unei clădiri influenţează direct cantitatea de deşeuri produse, în contextul în care România trebuie să respecte principiul european potrivit căruia poluatorul plăteşte. Haosul indus de cele două hotărâri privind cuantumul taxei de salubrizare, adoptate la nicio lună de zile distanţă, se amplifică şi mai mult, în condiţiile în care locuitorii sectorului 4 au început deja să achite taxa în conformitate cu hotărârea adoptată la jumătatea lunii decembrie a anului trecut”, potrivit sursei citate.

PNL susţine că cele două hotărâri promovate de primarul Băluţă sunt ilegale.

Liberalii îl acuză pe Băluţă că nu a prezentat nici un calcul prin care să demonstreze cum a ajuns la actualele valori ale taxei de salubrizare.

“Pentru a respecta legea, primarul Băluţă şi acoliţii săi trebuiau să promoveze o hotărâre prin care taxa de salubrizare se menţinea la nivelul anului
2017, adică de 5 lei / persoană / lună, urmând ca SC ADP 4 SA să fundamenteze o nouă propunere privind modificarea taxei de salubritate pe baza costurilor legate de prestarea acestui serviciu public şi înregistrate în anul 2018″, arată PNL.

În aceste condiţii, Partidul Naţional Liberal va ataca cele două hotărâri în instanţa de contencios administrativ în vederea anulării acestora.

De asemenea, liberalii vor ataca Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice în privinţa nerespectării metodologiei de stabilire a taxei de salubrizare.

În cazul unor răspunsuri negative de la cele două instituţii, PNL spune că îşi rezervă dreptul de a continua calea de atac la Curtea Europeană de Justiţie.

Până la soluţionarea acestor sesizări, liberalii transmit că ar fi dovadă de bun simţ din partea primarului să suspende cele două acte normative, astfel încât taxa de salubrizare să revină la nivelul cuantumului de 5 lei / persoană / lună şi să restituie de urgenţă diferenţa de taxă încasată deja pentru anul 2018 de la locuitorii sectorului 4.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă