11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialPoliția a efectuat percheziții în Capitală și alte patru județe în dosare...

Poliția a efectuat percheziții în Capitală și alte patru județe în dosare de evaziune fiscală

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, joi, poliţişti din cadrul DGPMB, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 11 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Olt, Vâlcea şi Teleorman şi 12 mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în domeniul prestărilor de servicii de consultanţă.

“Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiţii au înregistrat în evidenţa contabilă a unor societăţi comerciale şi au declarat organelor fiscale achiziţii fictive de servicii, de la societăţi comerciale cu comportament de tip ‘fantomă’, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”, se menţionează în comunicat.

Sursa citată precizează că persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 1.

DGPMB arată că prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 1.500.000 de lei.

Cele mai citite

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice

Ministerul Muncii anunță că platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională și...
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...

Patru arbitri români vor oficia la EURO 2024

O brigadă de patru arbitri români, în frunte cu Istvan Kovacs, va oficia la Campionatul European de fotbal din Germania, conform anunțului făcut astăzi...
Ultima oră
Pe aceeași temă