10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSocialPoliția caută un bărbat care a agresat sexual doi copii, de cinci...

Poliția caută un bărbat care a agresat sexual doi copii, de cinci și de nouă ani

Cei doi frați, o fetiță și un băiat, au plecat de acasă la o prietenă de familie, aflată la doar două străzi distanță, în timp ce mama lor e internată în spital cu al treilea copil.

Când au ajuns în blocul respectiv au urcat în lift și în același timp cu ei un bărbat. El se apropie de ei, îi pipăie și chiar îi sărută.

În acest timp, el urcă cu copiii până la etajul opt. Din imaginile de pe camere de supraveghere se mai observă că bărbatul coboară apoi până la etajul patru, timp în care se văd momente de apropiere între acesta și cei doi minori.

Speriați, copiii au povestit totul imediat ce au ajuns acasă iar părinții au decis să alerteze autoritățile. Ei au depus o plângere la secția 22 de poliție din București.

Din informațiile de la această oră, se pare că mama celor doi copii l-ar mai fi văzut pe agresor cel puțin o dată la un magazin din zonă.

Polițiștii fac cercetări pentru infracțiunea de agresiune sexuală și îl caută pe bărbat.

„Urmare imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere și publicate de un post de televiziune vă aducem la cunoștință faptul că în cauză au fost declanșate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală. Secția 22 Politie sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 efectuează investigații în vederea depistării și tragerii la răspundere penală a persoanei care a agresat minorii”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, a anunțat că persoanele care îl recunosc pe bărbat în imagini sau știu despre cine este vorba sunt rugate să apeleze 112.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dinamo, victorie la limită în prima manșă a sferturilor de finală din EHF European League

Formația de handbal masculin Dinamo Bucureşti s-a impus cu scorul de 28-27 în fața danezilor de la Skjern Handbold, pe teren propriu, în prima...

Internat de urgență la spital, după ce a mâncat conserve de pește

Un locuitor din orașul Urlați, județul Prahova, a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești cu diagnosticul de botulism. Bărbatul a declarat medicilor...
00:04:58

În fața înaintării Rusiei, soldații ucraineni sapă pe frontul de est

Aproape de orașul estic Avdiivka, capturat recent de Rusia după o luptă aprigă de luni de zile, un regiment de sapatori ucraineni se apucă...
Ultima oră
Pe aceeași temă