13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialPreşedintele Iohannis va primi sâmbătă premiul Fundaţiei ”Hanns Siedel”

Preşedintele Iohannis va primi sâmbătă premiul Fundaţiei ”Hanns Siedel”

Ceremonia de acordare a premiului va avea loc sâmbătă, la Palatul Regal din München – ”Allerheiligen-Hofkirche”. Preşedintele a anunţat deja că va dona suma de 10.000 de euro aferentă premiului Fundaţiei ”Un copil, o speranţă”.

”Cred că este o recunoaştere a poziţiei mele publice, nu doar din ultimul an, ci din anii de când fac politică. Este un premiu care mă onorează. Fundaţia «Hanns Seidel» din Bavaria este una dintre cele mai vechi şi respectate fundaţii din Germania şi acest premiu a fost acordat doar câtorva politicieni şi mă simt onorat să mă număr, începând de sâmbătă, când voi primi premiul, între ei”, a declarat miercuri preşedintele Iohannis.

Întrebat ce va face cu c ei 10.000 de euro pe care îi va primi împreună cu distincţia, Klaus Iohannis a precizat: ”Am decis să nu iau eu aceşti bani, ci să îi donez pentru un scop caritabil. Am găsit o fundaţie – Fundaţia „Un copil, o speranţă”, care are rezultate foarte frumoase şi va primi această sumă de bani”.

Fundaţia ”Hanns Seidel” şi conducerea Uniunii Creştin-Sociale din Germania (CSU) au decis, în unanimitate, acordarea, în 2018, a premiului ”Franz Josef Strauss” Preşedintelui României, Klaus Iohannis, pentru promovarea, în mod constructiv şi vizionar, de-a lungul întregii sale cariere politice, a valorilor democratice, a unei societăţi unite şi a încrederii în proiectul european, precizează un comunicat al Administraţiei prezidenţiale.

Distincţia ”Franz Josef Strauss” este însoţită şi de un premiu în valoare de 10.000 de euro, pe care Preşedintele Klaus Iohannis a decis să îl doneze în scop caritabil Fundaţiei „Un copil, o speranţă”, care derulează proiecte în domenii precum sănătatea, educaţia şi asistenţa socială, printre acestea aflându-se şi programe pentru sprijinirea copiilor diagnosticaţi cu autism şi Sindromul Down. Fundaţia a primit, în cadrul ediţiei de anul acesta a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială, premiul „Instituţia Anului”, ca încununare a celor 20 de ani de activitate în beneficiul copiilor vulnerabili şi al familiilor acestora.

În cadrul ceremoniei care se va desfăşura la München, discursul Laudatio va fi rostit de către Barbara Stamm, Preşedintele Parlamentului din Bavaria. De asemenea, vor mai susţine alocuţiuni preşedintele Fundaţiei Hanns Seidel, Ursula Männle, şi premierul Landului bavarez, Markus Söder.

Acest premiu se decernează începând cu anul 1996 unor personalităţi care s-au făcut remarcate în politică, afaceri, societate şi cultură, care promovează pacea, libertatea, respectarea legii şi democraţia. Printre laureaţii premiului se numără fostul Cancelar german Helmut Kohl, fostul Preşedinte al Statelor Unite ale Americii George H. W. Bush, Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi fostul Secretar de Stat american, diplomatul Henry A. Kissinger.

Cu prilejul vizitei la München, preşedintele Iohannis va decerna, vineri, Ordinul Naţional „Steaua Românieiˮ în grad de Comandor Barbarei Stamm, preşedintele Parlamentului landului Bavaria. Ceremonia va avea loc la sediul Consulatului General al României din München, înalta distincţie fiind acordată oficialului german în semn de recunoaştere şi apreciere pentru activitatea sa politică, pentru contribuţia deosebită avută la dezvoltarea relaţiilor româno-germane şi pentru proiectele sociale desfăşurate în România, precizează sursa citată.

Barbara Stamm este prima femeie preşedinte din istoria Parlamentului Bavariei. De-a lungul carierei sale politice, începute în 1969 ca membră a Uniunii Creştin Sociale, s-a distins ca partener constant al României, inclusiv din poziţia de Împuternicit al Guvernului bavarez pentru relaţia cu ţara noastră, precum şi în calitate de Preşedinte al Fundaţiei România-Bavaria pentru Asistenţă Socială.

Barbara Stamm a fondat în 1991 Asociaţia „Bayerische Kinderhilfe Rumänien e.V” prin intermediul căreia a dezvoltat un dialog foarte constructiv cu autorităţile române pe palierul asistenţei sociale. Asociaţia a desfăşurat numeroase acţiuni şi proiecte umanitare în judeţe precum Bihor, Botoşani, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Timiş şi Tulcea, în sprijinul copiilor, tinerilor şi femeilor în situaţii vulnerabile.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă